Politica 4 Mai 2009 02:38
Cateva zeci de partide de mici dimensiuni isi incearca, in zadar, an de an norocul la alegeri, nereusind sa intruneasca numarul minim de voturi pentru a-si continua existenta conform Legii partidelor politice, si de multe ori nici conditiile minime pentru a intra in competitia electorala.
Potrivit Legii partidelor politice, Ministerul Public ar fi trebuit sa analizeze aceasta situatie si sa ceara Tribunalului Bucuresti sa constate incetarea de drept a existentei respectivelor partide, care au obtinut succesiv sub 50.000 de voturi la nivel national la doua procese electorale generale. Cu toate acestea, la ultimele alegeri parlamentare si locale au participat formatiuni politice care intruneau de fapt conditiile pentru dizolvare.

In cazul alegerilor europarlamentarele din 7 iunie 2009 participa doar o fomatiune de acest fel - Forta Civica - care si-a depus insemnele electorale la mai multe scrutine, dar nu a intrunit conditiile de participare. De pilda, la alegerile locale din 2008, Forta Civica a obtinut 455 de voturi (presedinte CJ), 128 de voturi (primari), 200 de voturi(consilieri locali) si 602 voturi(consilieri judeteni).

Totodata, intre partidele in prag de desfiintare se numara Partidul Socialist Roman, Partidul Verde, Partidul Ecologist Roman, Partidul Alianta Socialista, Partidul Social Democrat "Constantin Titel Petrescu", Partidul Romaniei Europene, Partidul Popular din Romania, Partidul "Pentru Patrie", Uniunea Populara Social Crestina, Partidul Popular si al Protectiei Sociale.

Astfel, Partidul Socialist Roman a obtinut la alegerile parlamentarele din 2008 585 voturi(Camera Deputatilor) si 445 voturi(Senat), iar la cele locale 10.316 voturi(consilieri judeteni); 5.098 voturi(consilieri locali). Mai mult, la parlamentarele din 2004, Partidul Socialist Roman avea 42.306 voturi(Senat) respectiv 28.034 voturi(Camera Deputatilor).

De asemenea, Partidul Verde a obtinut la alegerile parlamentare, in alianta cu Partidul Ecologist Roman, 18.279 voturi(Camera Deputatilor), 48.119 de voturi(Senat), iar la alegerile locale din 2008 - 37.935 de voturi (consilieri judeteni); 35.213 de voturi(presedinte CJ); 27.810 de voturi(consilieri locali). Nici la alegerile europarlamentare din 2007 Partidul Verde nu s-a ridicat mai sus, avand 19.820 de voturi.
In schimb, Partidul Ecologist Roman s-a aflat la muchie in ce priveste alegerile locale de anul trecut, avand atat voturi peste pragul stabilit de lege (69.196 voturi - consilieri judeteni si 65.376 voturi - consilieri locali), dar si voturi sub acesta, respectiv 35.051 voturi(presedinte CJ) si 33.553 voturi (primari). Totusi, in 2004, la alegerile parlamentare, PER obtinea 83.771 de voturi la Senat si 73.000 de voturi la Camera Deputatilor.

Partidul Alianta Socialista(PAS) a obtinut sub pragul minim de voturi inca din 2004, la alegerile parlamentare, cand a avut pentru deputati 28.429 voturi si pentru senatori 37.019 voturi. Daca la europarlamentarele din 2007, PAS a luat 28.484 voturi, la ultimele alegeri locale a reusit sa stranga 19.710 voturi(consilieri judeteni), 17.234 voturi(consilieri locali) si 16.304 voturi(presedinte CJ).
Partidul Social Democrat "Constantin Titel Petrescu"(PSD-CTP) se numara de asemenea printre partidele care n-au reusit sa treaca pragul minim de voturi. Asadar, la alegerile locale de anul trecut PSD-CTP a atras 5.065 de voturi pentru presedintii de CJ si 3.646 de voturi pentru consilieri judeteni, iar la parlamentarele din 2004 a avut 25.637 de voturi pentru Senat si 20.318 de voturi pentru Camera Deputatilor.
Uniunea Populara Social Crestina(UPSC), al carui presedinte fondator este fostul director SIE, Ioan Talpes, a reusit sa participe doar la alegerile locale de anul trecut, nu si la cele parlamentare. Astfel, UPSC a obtinut la locale 23.996 de voturi(consilieri locali), 23.873 de voturi(consilieri judeteni), 22.497 de voturi(primari), 20.331 de voturi(presedinte CJ).

Partidul Popular si al Protectiei Sociale, care nu a reusi sa stranga semnaturile necesare pentru europarlamentarele de anul acesta, a adunat la parlamentarele de anul trecut 8.388 de voturi(Camera Deputatilor) si 10.805 de voturi(Senat). Acelasi partid a avut la ultimele alegeri locale 10.477 de voturi(presedinte CJ), 21.514 de voturi(consilieri locali) si 22.241de voturi(consilieri judeteni).

Partidul Forta Democrata, fondat de Petre Roman dupa ce a parasit Partidul Democrat, a obtinut in 2008, la alegerile locale, doar 8.910 voturi(consilieri locali), 8.756 voturi (primari) si 5.786 voturi (consilieri judeteni). Aceeasi formatiune realiza la alegerile parlamentare din 2004 un scor de 79.376 de voturi pentru deputati si 95.953 de voturi pentru senatori, avandu-l pe Roman in fruntea listei. O alta formatiune in care s-a implicat fostul lider PD, Uniunea Pensionarilor si a Solidaritatii Sociale- UNIUNEA, s-a dovedit de asemenea fara succes, inregistrand la alegerile locale de anul trecut 26.260 de voturi(consilieri judeteni), 25.663 voturi(consilieri locali) si 22.603 voturi(presedinte CJ).

Un alt caz este cel al Partidului National Democrat Crestin(PNDC), prin care a trecut fostul conservator Florin Anghel, actual deputat PDL. Pentru europarlamentarele de anul acesta i-au fost respinse candidaturile deoarece a depus listele prea tarziu, insa la alegerile din toamna a obtinut 316 voturi(Camera Deputatilor) si 1.365 voturi(Senat). In cazul ultimelor alegeri locale PNDC a avut 14 voturi pentru primari, 203 voturi pentru consilieri locali si 5 pentru cei judeteni. Anterior, la parlamentarele din 2004, PNDC obtinea pentru deputati 27.650 de voturi, iar pentru senatori 33.299 de voturi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.