Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a cazut la pace cu "sistemul ticalosit", sustine liderul PIN, Cozmin Gusa. El a prezentat ieri un raport despre presedintele Traian Basescu elaborat de liderii PIN, in care se arata relatiile tensionate pe care acesta le are cu institutiile statului. Raportul, dat ieri publicitatii intr-o conferinta de presa, analizeaza cele sase luni de mandat ale presedintelui Basescu, conducerea PIN mentionand ca din sase in sase luni va elabora o astfel de analiza.

"Discreditand institutia pe care o conduce, in primele sase luni de mandat Traian Basescu a incalcat in mod grav si repetat Constitutia, a actionat sistematic impotriva bunei functionari a autoritatilor publice si a invrajbit puterile statului in vederea instituirii unui control discretionar asupra lor", se arata in Raportul difuzat de liderii PIN. "Sunt una dintre putinele persoane care stiu ceea ce ar fi trebuit sa fie Traian Basescu si pot face o comparatie cu ceea ce a ajuns el dupa sase luni de mandat", a spus Gusa care a fost de parere ca "Traian Basescu s-a transformat dintr-un presedinte luptator intr-un presedinte aparator al sistemului ticalosit". El a precizat ca seful statului a intreprins o serie de acte "neconstitutionale" care depasesc atributiile unui presedinte. "Scopul a fost puterea ca presedinte a lui Traian Basescu pe care el o doreste crescuta. Vrea atata putere cat nu i se cuvine", a precizat Gusa.

Pacatul anticipatelor

Potrivit liderului PIN, o incalcare majora a Constitutiei rezida in intentia lui Basescu de a demara alegerile anticipate. "Basescu uita ca anticipatele pot fi provocate doar de Parlament", a specificat el criticand modalitatea in care seful statului tine in sah partidele parlamentare. Consecventa lui Basescu in privinta alegerilor anticipate s-a manifestat, in opinia lui Gusa, prin incalcarea Constitutiei si prin "santajul public" exercitat de presedinte asupra premierului Calin Popescu Tariceanu. La randul sau, Aurelian Pavelescu a fost de parere ca Traian Basescu nu a fost un presedinte "implicat" atunci cand ar fi trebuit sa gestioneze criza inundatiilor, a medicamentelor si, recent, greva CFR.

"Motivul real este ca Basescu a folosit aceste crize pentru a ataca Guvernul, devenind dintr-un presedinte implicat, un presedinte ipocrit", a spus Pavelescu. In opinia fostului democrat, presiunile exercitate de seful statului asupra Executivului s-au soldat cu un "prim-ministru moale" care nu mai are o pozitie bine determinata. Pe de alta parte, Pavelescu a fost de parere ca intentia lui Basescu de a initia alegerile anticipate a facut ca Romania sa se afle in ultimele sase luni in campanie electorala. "Partidele aflate in Coalitia de guvernamant sunt interesate acum de fuziuni si de campanii electorale, nu de reforma", a aratat el.

Lupta cu jurnalistii

Citeste si:

Potrivit lui Pavelescu, seful statului nu s-a descurcat foarte bine nici in ceea ce priveste criza ostaticilor rapiti la Bagdad. El a fost de parere ca, in acest context, Basescu a inceput o lupta cu o serie de jurnalisti incomozi demonstrand astfel ca nu pretuieste in mod special libertatea presei. "Pozitia lui Basescu in legatura cu rapirea nu are uneori nici o legatura cu realitatea", a mai adaugat liderul PIN. Cozmin Gusa a intarit afirmatiile lui Pavelescu afirmand ca seful statului nu a urmarit decat un plus de imagine in clipa in care cei trei jurnalisti s-au intors vii si nevatamati la Bucuresti. Pe de alta parte, Gusa a mentionat ca presedintele Basescu nu avea dreptul sa il acuze de instrumentarea rapirii in mod direct, la un post de televiziune, pe omul de afaceri sirian Omar Hayssam.

"Traian Basescu i-a presat public pe medicii care urmeaza sa realizeze o expertiza medico-legala in cauza sa realizeze o expertiza defavorabila. In acelasi caz, seful statului a recunoscut ca el personal a luat decizia arestarii preventive, motivele invocate de procurori in fata instantei de judecata fiind cu totul altele decat cele invocate de seful statului. Afirmatiile prin care s-a incalcat prezumtia de nevinovatie expune statul roman pericolului de a suporta o condamnare in fata Curtii Europene de la Strasbourg", se arata in Raportul PIN.

Conflictul cu CSM

Documentul difuzat de deputatii independenti reitereaza si tema reformei din justitie mentionand totodata ca in spatele acestei reforme se afla intentia lui Basescu de a subordona procurorii. "Relatiile presedintelui cu Consiliul Superior al Magistraturii sunt de natura conflictuala, existand preocuparea permanenta pentru restrangerea atributiilor CSM in favoarea ministrului Justitiei si a sa personala. Preluarea controlului asupra procurorilor reprezinta efectul acestei actiuni", au fost de parere liderii PIN.

Acuzatii de complicitate

Potrivit Raportului difuzat de deputatii independenti, seful statului a imbratisat o atitudine care cautioneaza conducerile serviciilor secrete. Asta in conditiile in care Traian Basescu anuntase o reforma serioasa a structurilor informationale. "Constient ca serviciile secrete nu sunt reformate, reprezentand sistemul ticalosit pe care il denunta in campania electorala, seful statului nu-si poate motiva decizia de cautionare si conlucrare cu acestea decat prin acceptarea complicitatii", se mai arata in documentul PIN care concluzioneaza ca serviciile secrete se afla in subordinea directa a presedintelui Traian Basescu.