Cezar Preda a capitulat in fata ofensivei populare

In urma unui "proces natural de dezbateri si confruntari", unicul contracandidat al lui Emil Boc a decis sa se retraga. Cezar Preda a explicat ca organizatiile PD s-au orientat majoritar spre motiunea populara. La doua saptamini dupa ce Traian Basescu sugera ca PD o va coti spre dreapta.

Ieri, cele doua tabere, reprezentate de candidatii la sefia PD Emil Boc si Cezar Preda, au renuntat sa mai mimeze confruntarea ideologica populari versus social-democrati si au anuntat ca se vor urca toti in barca populara a lui Boc. "Am decis sa depunem o singura motiune populara cu titlul "Romania prospera, Romania democrata"", a anuntat ieri liderul PD Emil Boc.

Pacea de la Snagov

Vicepresedintele PD Cezar Preda si-a justificat abandonul prin faptul ca nu are sustinerea celor 10 organizatii, necesara, conform statutului, pentru depunerea motiunii. El a precizat ca a constatat lipsa unui sprijin suficient pro social-democratie in urma unei intilniri cu circa 200 de lideri din teritoriu, desi luni afirma ca stinga este preferata de 75% din electorat.

Cele doua tabere au batut palma in urma cu trei zile, pe malul lacului Snagov, la complexul Astoria, unde au chefuit sefi de organizatii, ministri, parlamentari si sefi de servicii descentralizate, toti pedisti. Printre carafe cu vin, fripturi si sarmalute, cei patru - Boc- Videanu si Preda-Berceanu - au primit cu bucurie propunerea de conciliere venita din partea pro-popularului Sorin Frunzaverde. Surse din PD sustin ca Preda si Berceanu s-au lasat convinsi de argumentele pedistilor populari.

Principalul argument a fost ca din cei 47 de sefi de organizatii doar patru sint dispusi sa sustina motiunea social-democrata, ceea ce ar insemna un blocaj tehnic si o pata de imagine pe obrazul partidului. In ceea ce priveste idealurile social-democrate ale vicepresedinteui Radu Berceanu, care spunea ca doctrina populara este pentru catolici, ele au prins ieri subit o alta culoare politica: "Nu abandonez culoarea social-democrata. Doctrina populara are o serie de parti care se refera la domeniul social", a afirmat Berceanu.

Boc a fost intrebat daca joaca de-a motiunile nu inseamna neseriozitate - Boc a dat un raspuns sec: "A fost un proces natural de dezbateri si confruntari. Nu a fost nimic prefabricat".


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.