Mai vechea disputa dintre pedistul Ioan Oltean si pesedistul Victor Ponta, colegi in Biroul Permanent al Camerei, se muta pe terenul Comisiei juridice de disciplina si imunitati. Dupa ce reprezentantul PD l-a reclamat pe secretarul PSD pentru faptul ca a incalcat regulamentul forului legislativ, parasind prezidiul inainte de incheierea sedintei, Ponta se va plange aceleiasi comisii ca Ioan Oltean a dezinformat presa cu privire la absentele sale de la sedinta Biroului, facandu-l chiar "chiulangiu".
"Cred ca e cazul ca dl. Oltean sa primeasca un semnal in ceea ce priveste declaratiile pe care le face la adresa colegilor din conducerea Camerei", si-a explicat ieri Ponta intentia. El a adaugat ca, saptamana trecuta, cand sedinta Biroului Permanent nu s-a putut desfasura din lipsa de cvorum, se afla intr-o deplasare oficiala in China, si l-a acuzat pe adversarul sau de la PD de rea-vointa. Deputatul PSD a tinut chiar sa-l anunte oficial pe Oltean ca il va aduce astazi in fata Comisiei juridice a Camerei pentru gestul sau. Tot astazi, deputatii din Comisia juridica vor analiza plangerea PD referitoare la comportamentul abuziv al lui Ponta de la sedinta dedicata dezbaterii modificarilor la declaratiile de avere.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Ce relație au, de fapt, Andreea Esca și Andreea Berecleanu? Mulți cred că...
Sursa: kudika.ro
-
Surse Digi24: Cîrstoiu se retrage de la Primăria Capitalei
Sursa: wall-street.ro