Astfel, pentru deplasarile in Europa, Orient apropiat si Africa de nord se va deconta o calatorie pe luna, iar pentru cele in America, Oceania, Australia si Asia, cate una pe sesiune.
"S-a stabilit ca se vor deconta cheltuielile pentru deplasari. A fost impartit colegiul respectiv in doua zone in raport cu distanta ce le desparte de Romania. Pentru zona Europa, Orient apropiat si Africa de nord, o deplasare pe luna la sfarsitul de saptamana si pentru America, Oceania, Australia, Asia cate o deplasare in fiecare sesiune legislativa. S-a mai aprobat ca, de asemenea, in vacanta parlamentara de iarna, o deplasare in cadrul zilelor aprobate de Biroul Permanent pentru colegiul electoral si o deplasare in vacanta parlamentara de vara", a declarat chestorul Biroului Permanent al Senatului, Ioan Chelaru.
El a mai precizat ca, in conditiile bugetului de criza al Senatului, aceste decontari sunt "maximul pe care si-l poate permite Senatul in acest moment". Totusi, Chelaru a adaugat ca, daca in legislaturile viitoare bugetul va fi mai mare, "vom putea aproba, eventual, mai dese intalniri intre colegii nostri parlamentari in diaspora si alegatorii lor".
Conducerea Senatului a decis sa deconteze cel mult o calatorie pe luna pentru senatorii din diaspora
In Biroul Permanent al Senatului s-a decis decontarea cheltuielilor de calatorie pentru senatorii din diaspora.
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Conducerea Senatului a decis sa deconteze cel mult o calatorie pe luna pentru senatorii din diaspora":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
