"S-a apreciat aseara, intr-o discutie la nivelul conducerii celor doua partide, ca este mai bine ca Dan Nica sa fie audiat in privinta numirii sale ca ministru al Internelor, pentru a se evita orice discutii sau interpretari ale Constitutiei", a explicat vicepresedintele PDL Ioan Oltean pentru NewsIn.
Potrivit acestuia, Nica va fi audiat de patru comisii, cele de administratie din Camera Deputatilor si Senat si cele doua comisii de Aparare.
Birourile Permanente ale celor doua Camere se vor intruni marti la ora 13 pentru a lua in discutie audierea lui Nica.
Acestea decisesera luni ca nu este nevoie de audierea lui Nica in comisii si ca parlamentarii vor lua act, miercuri, in sedinta de plen, de propunerea premierului Emil Boc de a-l desemna pe vicepremierul Dan Nica pentru a ocupa si functia de ministru de interne.
"Conform votului Biroului Permanent si analizand Constitutia Romaniei, conform alineatului 85, articolele 2 si 3, domnul ministru Nica nu mai trebuie sa fie audiat de comisiile comune, care sunt de obicei cele care avizeaza bugetul sau legislatia in MAI, scrisoarea va fi transmisa domnului premier Boc. Am constatat ca nu exista o modificare de structura a Guvernului", a declarat, la finalul sedintei de luni a Birourilor Permanente reunite, secretarul Camerei Valeriu Zgonea.
Coalitia a decis ca Dan Nica sa fie audiat de comisii
Conducerile PSD si PDL au decis intr-o intalnire desfasurata luni seara ca Dan Nica sa fie audiat totusi de comisiile parlamentare de specialitate inainte ca plenul Parlamentului sa ia act de numirea lui in functia de ministru de Interne, a declarat liderul PDL Ioan Oltean.
Discutii asupra articolului "Coalitia a decis ca Dan Nica sa fie audiat de comisii":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
