Premierul Emil Boc a declarat sambata, la Cluj, ca profesorii vor primi sporuri, daca sistemul va respecta angajamentele de reforma luate in Pactul National pentru Educatie.

Prezent la lansarea candidatului PDL Cluj, Sorin Apostu, la Primaria Cluj-Napoca, seful Executivului a promis in fata celor 1.000 de clujeni din sala ca partidul nu isi uita angajamentele electorale, informeaza NewsIn.

„In materia salariilor profesorilor, stim toate angajamentele electorale pe care le avem si nu le uitam. Educatia va avea, cu toate veniturile alocate, 6% din PIB, si, in masura in care aceasta reforma educationala bazata pe Pactul National pentru Educatie, care s-a semnat in fata presedintelui Romaniei, va fi respectat, si solicitarile existente acolo vor fi realizate, va exista posibilitatea unui spor pentru educatie si care se va regasi in bani mai multi pentru profesori, evident, incepand cu cei care se afla la baza piramidei din invatamant sub aspectul salarizarii si continuand cu ceilalti”, a spus primul ministru.

Boc a adaugat ca ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a fost mandatata sa stabileasca criterii de perfomanta, impreuna cu reprezentantii cadrelor didactice, iar Guvernul isi va onora promisiunea, si anume „bani contra reforma”.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a anuntat, joi, 29 ianuarie, ca bugetul invatamantului pe 2009 va fi de 6% din PIB, inclusiv veniturile proprii, precizand ca, in privinta majorarilor salariale, acestea vor fi legate de "criteriile de performanta".

"Am respectat legea. Avem un buget, impreuna cu veniturile proprii, de 6% din Produsul Intern Brut. (...) Referitor la majorarile salariale, va trebui sa gasim o formula si sa legam criteriile de performanta de bugetul Educatiei, pe de o parte. Pe de alta parte, trebuie sa tinem seama ca suntem intr-un an de criza si capitolul de Investitii este dimensionat asa cum se cuvine, nu numai pentru ca este an de criza, dar pentru ca sistemul chiar are nevoie in continuare de foarte multe investitii", a declarat Andronescu, joi, la Realitatea TV.

Surse oficiale in cursul acestei saptamaniau confirmat ca guvernul ar putea propune, in proiectul bugetului pe 2009, inghetarea salariilor bugetarilor pentru cel putin sase luni, iar majorarea salariilor profesorilor ar urma sa fie facuta abia din septembrie, in trei transe de cate 10%, pana la sfarsitul anului.
Sindicalistii au amenintat ca vor declansa greva generala daca salariile cadrelor didactice nu vor fi creste in conformitate cu Legea 221/2008, potrivit careia, scazand majorarile acordate deja de fostul guvern, ar trebui sa fie marite cu aproximativ 33%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.