Aflat la al cincilea mandat de parlamentar, Adrian Nastase constata cu "tristete" ca entuziasmul existent odata in politica din Romania s-a pierdut definitiv.

Intr-un mesaj postat pe blogul sau, Adrian Nastase constata ca entuziasmul care exista in politica in 1992 de exemplu, nu mai este valabil si astazi.

"Poate sunt putin melancolic, dar nu pot sa nu constat o diferenta, care de multe ori se poate dovedi decisiva, intre parlamentul din 1992, de exemplu, si cel din 2008. Diferenta pe care o am in minte se numeste entuziasm", comenteaza Nastase pe blog.

Acesta nu doar constientizeaza ca atunci politicienii erau mult mai implicati in ceea ce faceau, dar se include si pe sine in aceasta lista. "Nu stiu de ce, dar parca in 1992 eram, noi parlamentarii, mult mai entuziasti, mult mai implicati in tot ceea ce faceam. Exista o efervescenta pe care acum, in 2008, nu am mai regasit-o".

Acum, la inceput de mandat, Nastase isi sfatuieste noii colegi sa-si stabileasca o serie de obiective pentru care sa lupte si pe care sa le duca la bun sfarsit.

"Daca fiecare deputat si fiecare senator constientizeaza demnitatea publica pe care o detine si isi intelege rolul, atunci ar trebui sa ne propunem ca institutia Parlamentului sa fie mai apreciata de populatie la finalul acestui mandat sau ca functia legislativa sa fie un apanaj in primul rand al Parlamentului si mai apoi, in limitele prevazute de Constitutie, a Guvernului", incheie fostul prim-ministru.

Mesajul lui Nastase vine ca o completare a celui transmis miercuri de actualul premier al tarii, Calin Popescu Tariceanu, care sustine ca programul de guvernare al noului Guvern este "mai rau decat credea". "Prin acest program ne intoarcem in trecut, la instabilitate economica si saracie. Imi este greu sa inteleg de ce politicienii din PD-L si PSD insista sa repete aceleasi erori, aceleasi masuri de stanga care si-au dovedit esecul in trecut", a concluzionat Tariceanu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.