Presedintele Traian Basescu nu a intervenit in negocierea sau alocarea ministerelor, considerand ca acest lucru este responsabilitatea premierului desemnat, dar a discutat cu Boc si cu liderii PD-L pe tema programului de guvernare, precizeaza puratorul de cuvant al presedintelui, Valeriu Turcan.

"Presedintele Traian Basescu nu a intervenit in negocierea sau alocarea ministerelor, considerand ca acest lucru este responsabilitatea primului ministru desemnat si a celor doua partide", a precizat, pentru NewsIn, Valeriu Turcan. Pe de alta parte, seful statului a discutat, in ultimele doua zile, cu primul ministru desemnat, Emil Boc, si cu alti lideri ai PD-L pe tema programului de guvernare.

"Presedintele a semnalat in cadrul acestor discutii ca este nevoie ca programul de guvernare sa fie mai bine adaptat la realitatile crizei economice", se specifica in precizarea facuta de purtatorul de cuvant al sefului statului.

Anterior, Valeriu Turcan a precizat ca presedintele Traian Basescu nu s-a intalnit cu vreo delegatie a PSD sau cu presedintele social-democratilor, Mircea Geoana, in ultimele doua zile si nici nu a mediat vreun eventual conflict dintre PSD si PD-L.

"Presedintele Traian Basescu nu s-a intalnit cu delegatii PSD si PDL pentru a media vreun eventual conflict. Informatia potrivit careia ar fi existat o asemenea intalnire este falsa. Presedintele Basescu nu s-a intalnit cu vreo delegatie a PSD sau cu domnul Mircea Geoana in ultimele doua zile", precizeaza Turcan, in contextul in care presa a speculat, in ultimele 24 de ore, ca liderii celor doua formatiuni care formeaza coalitia de guvernare si seful statului s-ar fi intalnit marti seara si miercuri dimineata sa discute despre componenta viitorului Executiv.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.