Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor a venit, la doua saptamani de la alegerile parlamentare, cu declaratii “incendiare” care arata “adevarul despre cum au fost furate voturile PRM la alegerile din 30 noiembrie”.

Tinata principala a “monstrului sacru” Vadim este PD-L-ul si sustinatorii acestuia. Presedintele PRM ii acuza pe democrat-liberali de furt de voturi si de promisiuni electorale false.

Daca ii scuturam putin – si pe Emil Boc, si partidul lui liliputan – iese numai matreata electorala a unor sabloane stupide, despre democratie, interesul cetatenilor, solutii la probleme etc. Acest Emil Boc e intruchiparea slugii perfecte: el se face pres in fata marinarului pensionar, care, la rindul lui, se face pres in fata Marelui Licurici de peste Ocean. Si cei doi lachei, Basescu si Boc, au pretentia sa-i respecte lumea!”, a declarat Vadim

“Complotul” impotriva PRM

C.V. Tudor sustine ca voturile PRM, chiar si in acest nou context uninominal, au fost din nou furate, ca si la alegerile din anii precedenti. Trebuie mentionat ca Vadim a acuzat dupa fiecare tur de alegeri electorale ca voturile partidului sau au fost furate. Si de aceasta data, ca si in anii precedenti, Vadim a aflat modul in care voturile PRM au fost anulate, intr-un mod “barbar”: “Au fost anulate, masiv, buletinele de vot ale PRM, prin dubla stampilare, si au fost aruncate in urne, mai ales dupa ce s-a terminat votarea, sute de mii de buletine stampilate dinainte, ale PD-L, PSD, PNL si UDMR, operatiuni supravegheate de primarii si consilierii acestor formatiuni.”, a declarat Vadim.

De asemenea, liderul PRM refuza sa creada ca populatia tarii a iesit la vot si a indraznit sa lase buletinele de vot albe. Din informatiile furnizate de acesta se arata ca 700.000 de buletine de vot au ramas albe. Vadim sustine ca aceste buletine au fost folosite pentru a frauda alegerile electorale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.