Potrivit lui Zgonea, in cazul cererii de retrimitere la comisii a Legii referendumului, presedintele Traian Basescu a solicitat rescrirea sau eliminarea articolului 5 deoarece acest articol a fost declarat ca fiind neconstitutional de CCR pe 12 noiembrie 2008.

In ceea ce priveste Legea Loteriei Nationale, potrivit careia 10% din profitul pe 2009 ar urma sa fie distribuit angajatilor Loteriei, Valeriu Zgonea a precizat ca Administratia Prezidetiala considera ca aceasta lege nu poate fi acceptata deoarece nu se stie numarul de angajati la care ar urma sa ajunga cei 10%.

Prima Camera sesizata in aceste doua cazuri este Senatul, potrivit purtatorului de cuvant al BP al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Curtea Constitutionala a aratat, in motivarea deciziei prin care a declarat, la sesizarea presedintelui Traian Basescu, neconstitutionalitatea modificarilor aduse legii referendumului, publicata la 20 noiembrie, ca "referendumul a fost suprimat prin obstacole stabilite de lege". Potrivit Constitutiei, nu exista nicio conditie care sa interzica organizarea si desfasurarea referendumului simultan cu alegerile prezidentiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European, ori intr-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor mentionate, se retine in motivarea deciziei Curtii Constitutionale. "Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate sa o faca", considera magistratii CCR, cu precizarea ca Parlamentul, prin modificarile facute cu referire la organizarea referendumului, a facut adaugiri la legea fundamentala, ceea ce atrage neconstitutionalitatea modificarilor.


CCR a mai retinut, in motivarea deciziei din 12 noiembrie, ca „aceste exigente extraconstitutionale cuprinse in lege impiedica organizarea oricarui referendum, in conditiile in care practic, in Romania, s-ar putea sa se desfasoare alegeri in fiecare an, ceea ce, asa cum s-a aratat, contravine Constitutiei. (...) Suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezinta un alt argument pe care se intemeiaza constatarea ca pct.1 al articolului unic din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este neconstitutional".

De asemenea, s-a constatat ca "aceste dispozitii pot genera blocaje constitutionale, data alegerilor devenind dependenta de data desfasurarii referendumului".

Citeste si:

Curtea Constitutionala a decis, in 12 noiembrie, ca modificarile aduse Legii 3/2000, privind organizarea si desfasurarea referendumului sunt neconstitutionale. „Pentru a nu se influenta in niciun fel rezultatul referendumului, alegerile prezidentiale, parlamentare ori cele pentru Parlamentul European nu pot avea loc la aceeasi data cu referendumul”, spune textul de lege criticat de presedintele Traian Basescu.
Presedintele Basescu a atacat pe 21 octombrie, la CCR, actul normativ ce modifica Legea referendumului, care stipuleaza ca alegerile nu pot avea loc la aceeasi data cu referendumul, argumentul fiind ca Parlamentul a ignorat o decizie a Curtii din 2007 care spune ca aceasta restrictie este neconstitutionala.

Seful statului a retrimis Parlamentului, la 10 noiembrie, Legea propusa de PC privind Loteria Romana, considerand ca aceasta, care ofera posibilitatea salariatilor Companiei Nationale "Loteria Romana" ca, incepand cu exercitiul financiar al anului 2009, sa participe la profitul net al companiei, prin repartizarea unei cote de 10 la suta din profitul contabil, ramas dupa deducerea impozitului pe profit, "nu este oportuna".

"Loteria Romana este o societate comerciala pe actiuni cu capital integral de stat iar activitatea sa de tip monopol asigura o sursa permanenta de venituri, precum si realizarea de catre companie a unui profit considerabil. In prezentul context, consider ca modificarea legislativa adusa nu este oportuna. Legea nu contine o fundamentare a modificarilor aduse", se arata in motivarea trimisa Parlamentului de presedinte. Seful statului considera ca este necesar sa se cunoasca cuantumul profitului realizat de Loterie in ultimii ani, precum si situatia personalului acestei companii pentru a se putea stabili ceea ce presupune repartizarea catre salariati a unei cote de 10 la suta din profitul contabil, ramas dupa deducerea impozitului pe profit.