"Eu sustin, in primul rand, o discutie cu PNL si o combinatie posibila, pentru ca altminteri, o combinatie cu PD-L inseamna subordonarea vointei lui Basescu. Acest vot are si o alta semnificatie. Oamenii au oferit incredere formatiunilor care au avut o pozitie critica fata de comportamentul presedintelui Basescu", a declarat Iliescu.

Iliescu a interpretat ultimele declaratii ale liderilor PD-L si PNL drept o invitatie de refacere a Aliantei, aratand ca, si in aceste conditii, PSD a decis sa discute cu ambele formatiuni. "S-a decis, si asa e bine, ca in stadiul actual sa se poarte negocieri si cu unii, si cu altii. Si se va trage concluzia privind formula pe care se va merge, inclusiv posibilitatea de a ramane in opozitie, daca ei se inteleg. Cand Boc (Emil Boc, presedintele PD-L) a zis ca in alegeri a invins dreapta, asta era o oferta directa pentru refacerea coalitiei de dreapta, PNL cu PD-L. Si, atunci, evident ca PSD ar ramane in opozitie. O asemenea varianta e pe deplin posibila", a declarat acesta.

In privinta posibilitatii ca functia de premier sa nu-i revina presedintelui PSD, Mircea Geoana, Iliescu a lasat sa se inteleaga ca social-democratii ar putea accepta si alte functii, in urma negocierilor cu celelalte partide. "N-are importanta. Negocierile sunt negocieri, care pot duce la concluzii diferite. Si negocierea presedintiei celor doua Camere", a spus Ion Iliescu.

Presedintele PSD Mircea Geoana a spus, dupa intalnirea cu liderii social-democrati, ca a primit mandat sa inceapa discutiile cu partidele politice intrate in Parlament, care sa conduca la o "stabilitate parlamentara importanta" pentru viitorul Guvern. El a adaugat ca, pe langa sustinatorii intrarii la guvernare a PSD, a fost si "o opinie destul de conturata", care a sustinut ca pentru PSD, "in absenta regasirii elementelor de forta ale acestui mandat, protejarea locurilor de munca, a puterii de cumparare si a evitarii a platirii costurilor acestor crize" exista si varianta ramanerii in opozitie.

Citeste si:

Inaintea inceperii sedintei liderilor PSD, Miron Mitrea a declarat ca solutia cea mai probabila pentru PSD este un guvern cu PD-L, dar ca este departe de a fi "batuta in cuie", el recunoscand ca partidul, in conditiile actuale, nu se mai poate incapatana sa revendice postul de premier."

"Negocierile vor debuta de vineri incolo, iar pana atunci vor avea loc discutii si o oferta dintr-o parte sau alta. Deocamdata nu avem o solutie", a mai spus acesta. Pentru o guvernare cu PD-L s-au exprimat la inceputul sedintei Ilie Sarbu, Viorel Hrebenciuc si Liviu Dragnea.

Dupa sedinta, lideri locali, precum Marian Oprisan sau Radu Mazare, au spus ca pentru partid ar fi mai bine sa ramana in opozitie.

PSD va lua o decizie asupra strategiei de urmat in cadrul sedintei unui Comitet executiv programat pentru saptamana viitoare, dupa consultarile cu partidele si presedintele Basescu.