Senatorii Aristide Roibu (PSD) si Nicolae Vlad Popa (PNL) au fost ieri la un pas de a se incaiera in timpul sedintei Comisiei juridice. Motivul: jignirile reciproce venite in urma neintelegerilor asupra modificarii Legii 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor.

Roibu a sustinut tot timpul ca avocatii si notarii nu pot fi obligati sa-si denunte clientii pe care-i suspecteaza de spalare de bani. Enervat, Popa i-a atras atentia pesedistului ca are ganduri obscure.

"Eu cred ca vreti sa va protejati niste interese", a spus liberalul. Fata lui Roibu s-a intunecat si dupa cateva secunde de deruta s-a ridicat brusc in picioare. "Eu refuz sa mai iau parte la asemenea discutii...", a tunat pesedistul, dupa care s-a indreptat agresiv catre Popa, hotarat sa-i aplice acestuia o corectie. "Zii... ai vreo dovada in acest sens... Cum iti permiti sa spui asa ceva?...", a urlat plin de furie Roibu. S-a oprit insa la timp. Doar un pas mai trebuia sa faca pesedistul pentru a ajunge la gatul lui Popa. "Consiliat" de colegii de partid, Roibu s-a calmat si discutiile au fost reluate. Pesedistul nu a fost insa dispus sa uite incidentul.

La sfarsitul sedintei i-a pus in vedere lui Popa sa-si ceara scuze: "Sa stii ca m-ai insultat, cere-ti scuze...". Liberalul insa nici nu a vrut sa auda de asa ceva: "Nu te-am insultat deloc". In aceste conditii, Roibu a trantit razbunator: "Atunci esti lipsit de educatie... Un needucat!". Nicolae Vlad Popa a avut ceva "de impartit" si cu Serban Nicolae (PSD). Si acesta a amenintat ca paraseste sedinta dupa ce s-a contrat cu liberalul care dintre ei are educatie mai aleasa.
Una dintre principalele modificari ale legii pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor se refera la faptul ca avocatii si notarii trebuie sa anunte organele in drept despre clientii pe care-i suspecteaza de spalare de bani. Acest lucru ar urma sa se intample in cazul tranzactiilor care depasesc 10.000 de euro. Pesedistii, in frunte cu Roibu, sunt de parere ca "legea incita la turnatorie".

Senatorii au reusit sa cada in penibil cand, dupa o ora de certuri si jigniri, si-au dat seama ca legea trebuie mai intai discutata de Camera Deputatilor pe motiv ca Senatul este Camera decizionala. Si iar au inceput disputele. In final, au luat o decizie care le place extrem de mult: amanarea cu o saptamana pentru o mai buna documentare.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.