La intrebarea "Cata incredere aveti in urmatoarele personalitati politice?", 47,9 % dintre cei chestionati au raspuns ca au incredere foarte multa si destul de multa in presedintele Traian Basescu, 30,6 % l-au indicat pe Theodor Stolojan, iar 29,4 pe presedintele PSD Mircea Geoana.

Tu in ce politician ai incredere?

Prin comparatie, presedintele Traian Basescu se bucura in luna iulie de increderea a aproximativ 49% dintre romani, iar in luna septembrie de 47,5%. Theodor Stolojan ocupa in lunile iulie si septembrie tot locul doi, cu 32%, respectiv 33%, in vreme ce Mircea Geoana obtinea, la capitolul incredere, 24% in iulie si 25,7 in septembrie.

In sondajul dat publicitatii duminica de INSOMAR, premierul Calin Popescu Tariceanu coboara pe locul 4 in ceea ce priveste increderea pe care i-o acorda populatia, obtinand 24,4%, in vreme ce in iulie si septembrie se clasa inaintea lui Mircea Geoana, cu 25,7%, respectiv 26,5% din optiuni. Studiul a fost realizat in plin scandal inscat de decizia Guvernului de a amana aplicarea majorarilor salariale ale profesorilor.

Citeste si:

Pe un trend ascendent se afla liderul PD-L Emil Boc, 23,1% dintre cei intervievati avand incredere foarte multa si destul de multa in el. In iulie, Emil Boc inregistra 22,8% din optiuni, iar in septembrie 20,9%. Pe urmatoarele doua locuri la capitolul incredere se afla George Becali - 18,2% si Corneliu Vadim Tudor cu 15, 1%.

Studiul INSOMAR a dorit sa afle si cat de multumiti sunt romanii de activitatea presedintelui Traian Basescu, a premierului Calin Popescu Tariceanu si a Guvernului. Astfel, 55,3% se declara destul de multumiti si foarte multumiti de activitatea presedintelui Traian Basescu, 30,6% de cea a premierului si 28% de cea a Guvernului. Toti se afla pe un trend descendent fata de luna septembrie, cand activitatea lui Traian Basescu era apreciata de 58,4%, cea a premierului de 35% dintre cei intervievati, in vreme ce de activitatea Guvenului erau destul de multumiti si foarte multumiti 32,9%.

Studiul a fost realizat de INSOMAR in perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2008, la comanda Realitatea TV, pe un esantion de 1201 de persoane, fiind reprezentativ pentru populatia Romaniei cu varsta de peste 18 ani. Interviurile au fost realizate in 50 localitati urbane si 49 localitati rurale din 40 de judete si in municipiul Bucuresti.

Cercetarea a fost realizata folosind tehnica sondajului de opinie, pe baza de chestionar administrat la domiciliul persoanelor intervievate. Eroarea maxima admisa pentru rezultatele obtinute, garantata cu o probabilitate de 95%, este de 3%