Faptul ca am semnat tratatul de preaderare este in ordine politica „mui bien“. Ca au fost si patru-cinci neveste la Luxemburg sa vada concertul Romaniei alaturi de sotii lor, iarasi nu ar putea sa deranjeze, atat timp cat sotioarele si-au platit biletele de avion. Care va sa zica, se poate spune ca e „mucho ordinarios“. Numai ca, daca e vorba de costurile acestei deplasari de preaderare, trebuie zis ca acestea au fost: 376.307 euro, din care un onorariu delirant de 120.000 de euro pentru Angela Gheorghiu, plus 24.000 de euro orchestra, plus 33.000 de euro cazarea artistilor, in total peste 175.000 de euro – si asta pentru o caseta tv de 45 de minute inca nedifuzata ni se pare o cheltuiala care tine mai degraba de contabilitatea lui Salvador Dal sau de caietele alcaponiste ale lui Micky Spaga.

Påna la urma, am zis ca intrarea Romåniei in Europa este mai degraba inestimabila decåt amabila din punct de vedere financiar, mai ales ca guvernul "Adrian Nastase" ar fi trebuit sa cheltuiasca doar pentru auzul fin al social-democratiei, anul trecut, cu aceeasi dramatic de scumpa in patriotismul ei Angela Gheorghiu, 400.000 de euro, cheltuiala care a fost anulata "cinstito-paternalist" in ultimul moment de catre presedintele de atunci, Ion Iliescu.

Astazi, insa, ne uitam discret in Monitorul Oficial nr. 386/ 6.V.2005 si ce intrezarim cu voie buna intr-o Hotaråre privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii si Cultelor din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pe anul 2005, art. 1... titlul 34, "subventii", pentru organizarea unei actiuni culturale de catre Filarmonica "George Enescu" din Bucuresti, cu ocazia zilei de 9 mai, "Ziua Europei"? Pai, 1.500.000.000 de lei, adicatelea peste 30.000 de dolari. Cum aceasta filarmonica are 100 de oameni, asta ar presupune ca fiecare membru ar fi fost platit in acea zi cu cåte 15 milioane de lei brut si brutal, pentru o cåntare de doua ore. Ce-i drept, o cåntare a cåntarilor cu cåntec. Cam multisor. Semneaza: prim-ministru Calin Popescu Tariceanu si contrasemneaza cheltuitorul: ministrul Culturii si Cultelor, Monica Octavia Musca. Doamna Musca, va iubim, dar orchestra ca asta nu gasim! Decåt poate la New York, cu instrumentistii sculati din somn la o negociere for Budapest, Romania, Est Europe, tomorrow morning!

|n total, festivismul proeuropean ne-a costat aproximativ 15,5 miliarde de lei. Cu tot cu clauza de salvgardare si fara costul artificiilor!


Despre autor:

Academia Catavencu

Sursa: Academia Catavencu


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.