Agentia Nationala de Integritate a amendat vineri, cu cate 500 de ROL, un numar de 87 de angajati ai Primariei Municipiului Bucuresti pentru ca nu si-au depus declaratiile de avere si interese la termen si va declansa si procedura de control a averii.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul institutiei, urmare a informarii de catre Primaria Municipiului Bucuresti ca un numar de 87 de angajati nu si-au depus declaratiile de avere si de interese in termenul prevazut de Legea 144/2007, Agentia Nationala de Integritate a demarat procedura de sanctionare contraventionala a persoanelor in cauza, urmand a se declansa din oficiu si procedura de control a averii. Amenzile se aplica in cuantumul maxim de 500 de lei fiecare, mai precizeaza sursa citata.

Potrivit legii, declaratiile de avere si de interese se depun in termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii in functie, ori de la data inceperii activitatii. Persoanele prevazute de lege au obligatia sa depuna sau sa actualizeze declaratiile de avere si de interese anual, cel mai tarziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior. Nedepunerea declaratiei de avere si a declaratiei de interese in termenele prevazute de lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 lei la 500 lei si declansarea din oficiu a procedurii de control.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.