Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, pentru care proprietatea a fost 'un moft', iar Constitutia trebuia sa o ocroteasca, nu sa o garanteze, cum prevedea Legea fundamentala din 1991, recidiveaza. El s-a revoltat ieri la discutarea unei cereri de reexaminare a Legii referitoare la functionarea Academiei de Stiinte Agricole 'Gheorghe Ionescu-Sisesti', adresata de seful statului
Ion Iliescu, liderul senatorilor PSD, a avertizat ca cererea de reexaminare a presedintelui va fi respinsa, iar proiectul de lege va fi adoptat in forma initiala. Legea prevede ca nu pot fi retrocedate terenurile proprietate publica a statului aflate in administrarea institutelor de cercetare, reglementare cu care seful statului nu a fost de acord. Proiectul era pe ordinea de zi a sedintei Senatului. Fostul presedinte al statului nu a fost de acord cu motivatiile aduse de Traian Basescu.

Atacul furibund al pesedistului a vizat si echipa de specialisti din jurul presedintelui despre care a spus ca sunt obtuzi. "Avem pe ordinea de zi rediscutarea legii care a venit returnata de la presedinte. Cu ce motivatie? Ca aceasta lege impiedica procesul de restituire. Asta-i problema? Institutul de Cercetari Agricole din Romania a avut cateva zeci de mii de hectare in anii '30. Ce sa se returneze? Ce sa se restituie? Nici macar terenurile pe care le avea Institutul pe vremea lui Sisesti nu le mai are Academia astazi. Asta-i grija presedintelui?" Ion Iliescu a dat asigurari ca legea va fi retrimisa in aceeasi forma la presedinte, iar acesta va fi obligat de prevederile constitutionale sa o semneze. "Vreau sa scot in evidenta faptul ca, daca pana si seful statului are in jurul lui oameni obtuzi care nu pricep o chestie fundamentala si fac din tema proprietatii o chestiune ideologica care nu tine seama de realitatile si nevoile economice ale tarii, este trist", a punctat liderul pesedist.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.