Cazul Omar Hayssam a fost discutat luni de presedintele Traian Basescu si cel al Siriei, Bashar Al-Assad, in intrevederea pe care cei doi oficiali au avut-o cu ocazia vizitei sefului statului roman in Siria.

Intrebat la finalul intrevederii daca se va semna si un acord bilateral pe Justitie intre Romania si Siria, presedintele Basescu a raspuns: "In ceea ce priveste acordul pe justitie, inteleg aluzia. Subiectul Omar Hayssam a fost discutat ".

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, efectueaza o vizita oficiala in Republica Araba Siriana, in perioada 20 – 21 octombrie, la invitatia omologului sau, presedintele Bashar Al-Assad, informeaza Presedintia, printr-un comunicat de presa.

In cadrul vizitei, presedintele Romaniei va avea intalniri oficiale cu seful statului sirian, cu presedintele Parlamentului si cu presedintele Consiliului de Ministri, mai precizeaza sursa citata. De asemenea, seful statului va purta discutii cu reprezentantii Federatiei Camerelor de Comert si Industrie a Republicii Arabe Siriene.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.