Ministrul internelor si reformei administrative, Cristian David, a cerut conducerii Inspectoratului General al Politiei Romane sa suspende contractele de achizitie de autospeciale pentru Politie, informeaza Directia Comunicare si Relatii Publice a institutiei, printr-un comunicat.
Potrivit Ministerului Internelor si Reformei Administrative, una dintre masurile rezultate in urma verificarilor realizate de catre Corpul de control vizeaza suspendarea efectelor contractelor semnate de catre IGPR privind achizitia de autospeciale de politie, context in care ministrul David a cerut conducerii Politiei Romane ca, in regim de urgenta, sa dispuna masurile necesare in consecinta. Un exemplar al materialului de control a fost transmis in aceasta dimineata conducerii Inspectoratului General al Politiei Romane.

In comunicatul Ministerului Internelor si Reformei Administrative este precizat si ca toate licitatiile de autovehicule organizate in ultima perioada de timp de catre structurile ministerului au facut obiectul unei verificari a Corpului de control al MIRA, dispusa la data de 22 septembrie, de catre ministrul internelor si reformei administrative.

In urma prezentarii concluziilor Corpului de control in cazul licitatiei organizate de catre Inspectoratul General al Politiei Romane, ministrul Cristian David a dispus marti sesizarea Departamentului National Anticoruptie. Sesizarea si materialul de control au fost inaintate, miercuri dimineata, Departamentului National Anticoruptie.

Seful Politiei Romane, Gheorghe Popa, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, ca in cazul in care in contractul privind achizitiile de masini s-au comis ilegalitati, acestea au fost savarsite inainte de venirea sa la conducerea Inspectoratului General al Politiei Romane.

"Nu am niciun fel de mustrari de constiinta in legatura cu acest contract. Eu am preluat acest contract intr-o anumita faza, iar daca ilegalitatile exista, acestea trebuie cautate inainte de venirea mea la conducerea IGPR (n.r.octombrie 2007)", a sustinut Popa.

Contractul privind achizitiile de masini a fost elaborat, potrivit lui Popa, anul trecut in aprilie, iar, conform repartitiei stabilite la nivel central, Inspectoratului General al Politiei Romane i s-a alocat suma de 487 de milioane de lei, in vederea achizitionarii, in final, a 2.136 de autospeciale.

De asemenea, seful Politiei a precizat ca rezultatele verificarilor Corpului de Control al Ministerului Internelor au ajuns la IGPR miercuri dimineata, cu putin timp inainte de inceperea conferintei de presa privind achizitia publica de autospeciale de catre Politie. "Dupa ce voi studia concluziile acestui control, voi face public un punct de vedere al IGPR", a adaugat Gheorghe Popa. Acesta a spus initial ca rezultatele verificarilor pe care Corpul de Control al MIRA le-a facut cu privire la contractul incheiat de Inspectoratul General al Politiei pentru achizitia de masini nu au fost aduse la cunostinta IGPR, acestea fiind trimise direct la DNA.

Despre achizitiile de masini prezentate in CSAT de MIRA, presedintele Traian Basescu a spus ca sunt dubioase si a folosit, pentru ilustrare, exemplul Loganului care, cu dotarile, ajunge la peste 70.000 de euro pe bucata, cu destinatia politia rutiera. In replica, ministrul internelor, Cristian David, a spus ca atentionase deja conducerea IGPR despre modul in care se desfasoara contractul, precizand ca a avut retineri cand a vazut preturile. Ministrul a precizat ca a dispus demararea verificarilor in acest caz, de catre inspectorii Corpului de Control al MIRA, in 22 septembrie. De asemenea, David a anuntat ca va sesiza DNA cu privire la rezultatele anchetei efectuate de Corpul de Control al Ministerului de Interne.

Presedintele Traian Basescu a suspendat, marti, sedinta CSAT in care s-au prezentat achizitiile MIRA si ale Ministerului Apararii, seful statului precizand ca, pe langa aspectele dubioase legate de preturile pe care a acceptat sa le plateasca Politia Romana pe aceste 2136 de masini, ministerele nu au prezentat documentele in avans.

NewsIn a dezvaluit, in august, ca Subaru Motors Trading a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate ca IGPR a cumparat 300 de autospeciale 4x4 de patrulare pentru politia rurala de la un ofertant care, sustine distribuitorul, nu ar avea dreptul sa vanda produse Subaru, aceasta firma avand, insa, si alte contracte cu institutii publice. Este vorba despre societatea Ager Leasing IFN, care a castigat majoritatea contractelor de achizitie cu MIRA.

In replica, Inspectoratul General al Politiei Romane a precizat, in august, ca societatea Ager Leasing IFN a fost singura care a raspuns anuntului de participare la licitatia pentru cele 300 de autospeciale 4X4 destinate Politiei Rurale si a fost declarata castigatoare.

Potrivit declaratiei din august a Politiei, pretul unei autospeciale Subaru Forester, conform ofertei Ager Leasing IFN, este de 160.134,92 lei, cu T.V.A. In acest pret sunt incluse toate echipamente si dotarile suplimentare solicitate de IGPR, contravaloarea reviziilor si a inspectiilor tehnice periodice, valoarea asigurarilor CASCO si RCA, montajul, proiectarea, omologarea si avizarea de catre institutii abilitate (B.R.M.L., R.A.R), precum si toate cheltuielile de leasing implicate (dobanzi, comisioane), au precizat oficialii Inspectoratului.

In documentele depuse la dosarul din instanta, conform raportului procedurii de atribuire intocmit in februarie, comisia de evaluare a desemnat castigator SC Ager Leasing IFN pentru 28 de loturi de masini din 31. Toate locurile insumeaza 2.923 de masini.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, societatea Ager Leasing IFN este detinuta de Mihail Bogdan Savin, actionar majoritar.

Despre acesta, presa a scris, de-a lungul timpului, ca a primit mai multe contracte cu societati de stat sau institutii, inclusiv cu Ministerul de Interne. Potrivit cotidianului "Ziua" din 22 septembrie 2006, aceasta firma a vandut Ministerul Administratiei si Internelor, in 2006, cele 6000 masini Dacia Logan date Politiei, la un pret ajuns sa fie dublu fata de cel de la poarta fabricii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.