El va incerca sa castige cu "motiunea populara"

Vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde, si-a anuntat, ieri, intentia de a candida pentru functia de presedinte al acestui partid. Frunzaverde a declarat, intr-o conferinta de presa, ca, la conventia nationala extraordinara a PD, care va avea loc la sfarsitul lunii iunie, va prezenta o motiune de orientare populara. Potrivit statutului PD, initiatorul unei motiuni candideaza implicit la sefia partidului.

"Nu se poate sa facem parte dintr-o guvernare de centru-dreapta, sa avem o actiune reformatoare de centru si sa ramanem adepti ai ideologiei social-democrate", si-a explicat Frunzaverde decizia. Vicepresedintele PD pe probleme internationale a inceput, inca din luna martie, tatonari cu Partidul Popular European, in vederea afilierii PD la aceasta formatiune.

Frunzaverde este, in prezent, presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, iar in anul 2000 a ocupat, pentru cateva luni, functia de ministru al Apararii. El este al doilea lider PD care-si anunta intentia de a candida pentru functia de presedinte. Acum doua zile, si primarul Capitalei, Adriean Videanu, a declarat ca doreste sa ocupe fotoliul lasat liber de Traian Basescu in Aleea Modrogan nr. 1. Spre deosebire de Frunzaverde, Videanu nu a precizat inca ce orientare ideologica va avea motiunea pe care o va depune, spunand doar ca ea va fi una de centru. Actualul presedinte al partidului, Emil Boc, a refuzat pana acum sa spuna clar daca doreste sau nu sa-si mentina functia in PD.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.