Senatorii au mai adoptat o initiativa a unor parlamentari PD-L, PRM si PSD care a impus diferentierea cuantumului indemnizatiilor pentru cresterea copilului asfel: 600 RON pentru nasterile simple, 800 RON pentru nasterile gemelare si 1000 RON pentru nasteri de tripleti sau multipleti.

O alta modificare referitoare tot la sustinerea familiei a fost adusa printr-o propunere legislativa a unor liberali, prin care de indemnizatia de crestere a copilului ar urma sa beneficeze si mamele care urmeaza cursurile de zi ale unei institutii de invatamant superior. Legislatia in vigoare prevede ca se acorda indemnizatii lunare persoanelor care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit. Pana acum, in calculul celor 12 luni se includeau si perioadele in care persoanele si-au insotit sotul trimis in misiune permanenta in strainatate, au beneficiat de indemnizatie de somaj, au beneficiat de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare in sistemul public de pensii.

Potrivit proiectului votat luni, in calculul celor 12 luni se include si perioada cursurilor de zi universitare.


Pentru a intra in vigoare, cele doua proiecte trebuie sa fie adoptate si de Camera Deputatilor. In niciunul dintre cazuri, Guvernul nu a sustinut proiectele, care au fost insa votate in unanimitate de catre senatori.

Citeste si:

O alta initiativa legislativa care a fost adoptata luni de catre Senat, cu uninamitate de voturi, prevede ca societatiile comerciale care au cel putin 200 de angajati sa poata infiinta in cadrul lor gradinite de copii. In urma amendamentelor aduse de Comisia pentru invatamant legii privind sustinerea invatamantului prescolar, s-a mai stabilit ca aceste societati sa fie scutite de profitul reinvestit in domeniul invatamantului prescolar si sa dispuna de autonomie organizatorica, cu prevederea ca acestea se supun controlului si evaluarii, in conditiile legii.

Senatul este camera decizionala in acest caz, aceasta lege urmand a fi aplicata incepand cu anul scolar 2008-2009.
Proiectele votate de Senat vin in contextul dezbaterilor asupra maririi salariilor cadrelor didactice, situatie care a ridicat problema lipsei de sustenabilitate a unor masuri cu caracter populist.