La aproape un an de la castigarea mandatului de primar la sectorul 4, Adrian Inimaroiu este suspectat de afaceri dubioase. Se pare ca edilul face obiectul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 4 in legatura cu atribuirea unor spatii comerciale valorand 400.000 de dolari. Saptamana viitoare, el este asteptat la audieri.

Procurorii bucuresteni fac verificari cu privire la o presupusa fapta de abuz in serviciu impotriva intereselor publice comisa de Inimaroiu si alti 4 functionari din subordine. Primarul, citat de Realitatea TV, sustine ca atribuirea spatiilor s-a facut in conformitate cu legea. Adrian Inimaroiu a fost deja instiintat sa se prezinte la audieri saptamana viitoare.

Ancheta, in acest caz, a fost declansata in urma cu cateva luni. Anchetatorii cerceteaza modul in care au fost atribuite mai multe spatii comerciale in doua piete din sectorul 4, una dintre ele fiind Complexul Aleea Castanilor. Ancheta vizeaza o presupusa fapta de abuz in serviciu savarsita de Inimaroiu in perioada cand acesta nu era primar, ci membru al Comisiei de licitatie. Prejudiciul estimat de procurori se ridica la 400.000 de dolari.

Primarul sectorului 4 sustine ca ancheta este nefondata si ca activitatea comisiei din care a facut parte s-a desfasurat conform legii. El a precizat ca va merge sa dea declaratii pentru ca nu are nimic de ascuns, mentionand ca acea comisie nu avea drept de a vinde spatiile. Dupa audierea primarului Inimaroiu, procurorii bucuresteni ii vor interoga si pe ceilalti 4 angajati ai Primariei ale caror nume apar in acest dosar.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.