Phil Noble, unul dintre cei mai asteptati invitati ai evenimentului, a tinut o prezentare solida, trecand prin majoritatea manifestarilor importante ale politicii in mediu virtual, la nivel global. Astfel, campania online a lui Obama, de referinta in tot ce tine de politica in virtual, campanie despre care vorbise si in speech-ul sau de dimineata, a fost intarita cu exemple din intreaga lume, de la mobilizari instante in Ghana pana la prezenta cuvantului cheie Darfur pe Hartile Google. Noble a subliniat, de asemenea, puterea pe care o capata popoarele africane, cele mai bine dotate la capitolul comunicare mobila.

Socializarea cu electoratul e esentiala in politica, a amintit Noble: ea aduce atat fondurile de campanie cat si o noua specie media: Voter Generated Content. Concept nou, cel mai bine exemplificat in campania lui Obama, a carui prezenta pe Twitter sau FaceBook a influentat decisiv atat imaginea sa publica cat si relatia cu electoratul american. Iata prezentarea lui Noble, in totalitate:

O alta prezentare interesanta a fost, pe langa cea a lui Viktor Szigetvari care a punctat specificul estic al politicii digitale, cea a lui Martin Tod, membru al Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie, liberal care a comentat un slide referitor la cat de important e managementul campaniilor online si cat de usor poate fi manipulat mediul politic virtual, desi pare a fi din ce in ce mai transparent. Un lucru e cert: cine nu intelege internetul si nu se adapteaza la noile media poate sa considere, din start, ca a pierdut cursa. Iata un fragment din interventia britanicului:

Citeste si:

Romanii au avut parte de o sesiune de comunicare politica, moderata de Emil Hurezeanu, prilej a doua interventii interesante din partea lui Zsolt Nagy si a lui Vladimir Pasti, si de doua dezbateri cu invitati din media locala si din mediul politic. Prima dezbatere, pe tema moderatorilor tv fata in fata cu politicienii care fac rating, moderata de redactorul-sef al Cotidianul, Adrian Ursu, i-a provocat la dialog atat pe Robert Turcescu cat si pe Mircea Geoana, care au tinut sa sublinieze diferentele esentiale dintre un star tv si unul politic si schimbarile esentiale pe care le aduc uneltele noilor media in realitatii politice. Cea de-a doua dezbatere, intretinuta de Iulian Comanescu, a dat cuvantul mai multor editori seniori ai Cotidianul (printre care s-au remarcat Costi Rogozanu si Ioan T. Morar) dar si catorva oameni politici, Elena Udrea subliniind, la fel ca si in interviul pe care l-a acordat 9am (link), cat de mult i-a schimbat raportarea la electorat si discursul politic faptul ca are un blog.

Evenimentul a fost transmis in direct pe site-ul realitatea.net, iar de live blogging de calitate, in timp ce Vali Petcu doar s-a bagat in seama, s-a ocupat Alex Mihaileanu, care a dedicat posturi separate mai multor interventii, cele dedicate lui Bogdan Naumovici si Ralf Guldenzopf fiind cele mai interesante.

Politica2.0 este primul eveniment dintr-o serie ce doreste sa stabileasca un standard de calitate in tot ceea ce tine de mediul politic online si de uneltele pe care politica de tip nou le presupune.