"Pot confirma ca premierul roman a solicitat o intalnire marti (30 septembrie, n.r.) cu presedintele CE Jose Manuel Barroso. Nu a fost fixata o agenda a intalnirii", a spus Gray, precizand ca aceasta va fi una de scurta durata, transmite corespondentul NewsIn la Bruxelles.

Surse guvernamentale au declarat duminica pentru NewsIn ca Tariceanu ar urma sa discute despre despre o serie de probleme semnalate de CE, printre care si schimbarea procedurii numirii procurorilor.

Europarlamentarul PD-L Nicolae Vlad Popa declarase duminica pentru NewsIn ca premierul Tariceanu a fost chemat pentru a da explicatii in fata Comisiei Europene pentru aspecte care pot crea tensiune in relatia cu Bruxelles-ul, printre acestea si schimbarea procedurii de numire a procurorilor.

"Primul-ministru este chemat, pe 2 octombrie, pentru a da explicatii in fata Comisiei Europene si a domnului Barroso, explicatii referitoare la situatia Autoritatii Nationale de Telecomunicatii, lipsa descrierii complete a sistemului de gestionare a fondurilor europene, situatia sistemului 112, pentru care am fost chemati in fata instantei Curtii Europene de Justitie, precum si despre schimbarea procedurii de numire a procurorilor", a declarat, pentru NewsIn, Nicolae Vlad Popa.

In replica, premierul Tariceanu a explicat ca el a solicitat intrevederea cu presedintele CE si ca agenda intalnirii se refera la problematica UE, nu la cea invocata de Nicolae Vlad Popa.

"Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu este cel care a solicitat intalnirea cu presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, iar intalnirea de lucru nu va avea loc pe data de 2 octombrie, ci marti, 30 septembrie. De altfel, ii reamintim domnului Nicolae Vlad Popa ca in Uniunea Europeana nu functioneaza un sistem de 'chemare la raport' a primilor-ministri", a declarat duminica purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru. Ea a precizat ca agenda discutiilor se refera la problematica Uniunii Europene, inclusiv la pregatirea urmatorului summit UE.

Citeste si:

Intalnirea are loc cu o zi inainte de Colegiul Comisarilor, cand comisarul pentru societatea informationala, Viviane Reding, ar putea aduce in discutie eventuale masuri legale impotriva Romaniei din cauza deciziei Guvernului de a desfiinta si reorganiza Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI).

Martin Selmayr, purtatorul de cuvant al comisarului pentru societatea informationala, Viviane Reding, a confirmat vineri pentru NewsIn ca CE a primit scrisoarea de la Guvernul roman cu explicatiile solicitate in legatura cu desfiintarea si reorganizarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI).

"Comisia Europeana analizeaza in acest moment scrisoarea si posibilele consecinte legale", a spus Martin Selmayr, sugerand ca Romania nu a scapat de amenintarea de a fi data in judecata la CEJ.

Viviane Reding i-a trimis saptamana trecuta o scrisoare "foarte urgenta" ministrului roman al comunicatiilor, Karoly Borbely, in care cerea explicatii pentru decizia de a restructura Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI). Comisarul european ameninta in scrisoare ca va actiona Romania in justitie, daca Bucurestiul nu raspunde pana la 26 septembrie. "Solicit autoritatilor romane sa aplice in totalitate principiile UE de a garanta independenta organismelor de reglementare si sa ne informeze fara intarziere cu privire la motivele care au dus la aceste masuri. Termenul-limita pentru un raspuns al Guvernului roman este 26 septembrie", preciza comisarul european pentru societatea informationala si media. "Comisia va urmari foarte atent aceasta chestiune si nu voi ezita nicio secunda sa propun masuri legale, daca independenta ANRCTI nu este respectata in totalitate", a avertizat Viviane Reding. Ea a solicitat informatii si cu privire la demiterea sefului ANRCTI, amintind ca "pentru a asigura independenta autoritatii de reglementare, mandatul sefului ei nu poate fi intrerupt decat din motive foarte clare si bine justificate".

Premierul Tariceanu a declarat saptamana trecuta ca restructurarea institutiei a fost facuta printr-o Ordonanta de Urgenta, institutiei fiindu-i adaugate alte activitati din domeniul informaticii. Potrivit textului Ordonantei de Urgenta, masura a fost luata "avand in vedere prejudiciile importante aduse interesului public prin perpetuarea si amplificarea blocajelor in activitatea economica ce se desfasoara pe internet, prin nivelul foarte ridicat al infractionalitatii informatice si proliferarea mesajelor comerciale nesolicitate (de tip SPAM), ceea ce conduce la prejudicierea intereselor economice ale consumatorilor si operatorilor economici din Romania si din strainatate, precum si la afectarea imaginii externe a Romaniei".

Ca urmare a reorganizarii ANRCTI decise joia trecuta de Guvern, fostul presedinte al institutiei, Dan Georgescu, nu si-a putut relua functia pe care a recastigat-o in instanta dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a suspendat revocarea sa din functie.