Directia Nationala Anticoruptie a precizat ca efectueaza cercetari in dosarul nr. 84/2007, in care se fac verificari in legatura cu privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) din perioada guvernului Nastase. Potrivit DNA, pana in acest moment au fost puse sub invinuire 27 de persoane, acuzate de savarsirea infractiunilor de spalare de bani si de subevaluare a activelor in cadrul actiunii de privatizare a ICA. Potrivit unor surse judiciare, printre cei 27 se afla si Dan Voiculescu, presedintele fondator al Partidului Conservator (PC). La acest dosar, procurorii au dispus conexarea unei alte cauze penale care a fost pe rolul Parchetului General si care a fost declinata la DNA.

Conform editiei de vineri a cotidianului "Ziua", Voiculescu ar fi cumparat institutul de cercetare cu 100.000 de euro, in conditiile in care valoarea reala a celor mai multor cladiri si a unui teren in Baneasa apartinand ICA era de 40 milioane euro. Afacerea a inceput in anul 2002, cand Guvernul Nastase a emis H.G. 451/2002 prin care Institutul de Chimie Alimentara (ICA) se transforma in societate comerciala, cu unic actionar statul roman, prin Agentia Domeniilor Statului (ADS). Un an mai tarziu, Consiliul de Administratie al ADS a anuntat ca vinde Institutul de Cercetari Alimentare. La licitatie s-au prezentat doar doi ofertanti: GRIVCO S.A, societatea detinuta de Voiculescu si Gheorghe Mencincopschi, directorul ICA, in calitate de persoana fizica.

Potrivit ziarului "Ziua", dosarul de la DNA ar fi fost constituit ca urmare a unui raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, care atragea atentia asupra modului posibil fraudulos de preluare a Institutului de Cercetari Alimentare din Bucuresti de catre GRIVCO.

Citeste si:

Dan Voiculescu mai este cercetat de DNA intr-un alt dosar, Loteria II. In acest dosar, DNA anunta, in aprilie 2007, ca a inceput urmarirea penala impotriva a sase persoane: Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Mihai Lazar (presedinte CA Grivco SA), George Copos, Giulio Giusepe Roza (presedinte CA Ana Holding) si Adrian Cristea. Potrivit unui comunicat al institutiei, primii cinci erau invinuiti de spalare de bani, in timp ce Cristea este urmarit pentru ca a participat la o licitatie cu strigare cu oferte trucate. Acesta din urma nu are nicio legatura cu fostul director al CN Loteria Romana, Nicolae Cristea, ci a fost administrator de cont al mai multor firme prin care au fost rulate sumele care fac obiectul cercetarii. Reprezentantii DNA preciza, tot atunci, ca cei sase sunt pusi sub urmarire penala intr-o cauza disjunsa din dosarul "Loteria". Aceasta a fost finalizata de procurorii anticoruptie in vara anului 2006 si a dus la trimiterea in judecata a lui Copos si a inca patru persoane.

Dan Voiculescu a calificat, la acea vreme, acuzatiile drept "aberatii, cretinisme, tampenii, prostii" si a afirmat ca "Voiculescu si familia lui nu au facut niciodata ceva ilegal". Fostul lider al Partidului Conservator a mai sustinut ca nu mai face afaceri din 2002 si ca este victima luptelor politice. "Daca vor lupta politica, sa o faca cu mine, nu cu familia mea. Sa o lase pe Camelia mea in pace!", a exclamat Voiculescu in fata ziaristilor.

"Din probele administrate pana in prezent a rezultat ca, in perioada 2000 - 2004, invinuitul Copos Gheorghe a spalat o parte a sumelor de bani obtinute ilicit din valorificarea catre Loteria Romana a unui numar de 38 de spatii comerciale, transferand banii prin conturile personale ale invinuitilor Voiculescu Camelia - Rodica si Voiculescu Dan, precum si ale societatii Grivco SA", se preciza in comunicatul DNA.