Ministerul Educatiei considera ca presedintele Traian Basescu este de vina pentru neintrarea pachetului de legi ale invatamantului in dezbaterea parlamentului si ca toate criticile sefului statului la adresa Educatiei sunt metode de campanie electorala.

''Ministrul Cristian Adomnitei ii reaminteste domnului presedinte ca a ramas dator fata de sistemul de invatamant si fata de Ministerul Educatiei cu o strategie pe educatie, asa cum a promis. Aceasta strategie a conditionat intrarea pachetului de legi in Parlament, ea nefiind finalizata nici acum. In al doilea rand, ministrul Adomnitei ii aminteste domnului presedinte ca abia in 2009 incepe campania pentru prezidentiale", a declarat, pentru Realitatea TV, purtatorul de cuvant al ministerului, Mihaela Suciu.

Replica ministerului vine dupa ce, sambata, in timpul unei vizite la Spitalul de Cardiologie din Covasna, presedintele a criticat modul in care au fost gestionate resursele din sanatate si educatie, in ultimii ani. "Priviti si la Educatie. Bani sunt foarte multi, se repara scoli, dar calitatea invatamantului scade an de an", a declarat Traian Basescu.

Potrivit Ministerului Educatiei, presedintele este cel care a propus asa-zisul pact pentru educatie, in urma caruia sa se adopte o strategie pentru imbunatatirea sistemului de invatamant din Romania. Reprezentantii ministerului afirma ca, prin neelaborarea acestei strategii, a fost impiedicata intrarea in parlament a pachetului de legi elaborat de minister.

In toamna anului trecut, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a initiat proiectul unui pachet cu trei legi ale educatiei: una pentru invatamantul preuniversitar, una pentru cel universitar si una privind statutul cadrelor didactice. Proiectul prevede, in principal, reforma sistemului national de invatamant prin descentralizarea si depolitizarea acestuia, precum si salarizarea diferentiata a cadrelor didactice, in functie de performante.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.