Presedintele Comisiei pentru administratie din Camera Deputatilor, liberalul Relu Fenechiu, i-a acuzat pe democrat-liberali ca nu doresc ca alegerile din aceasta toamna sa se desfasoare pe baza votului uninominal, incercand intoarcerea la sistemul de liste.

Fenechiu a sustinut miercuri, in cadrul sedintei de Comisie, ca PDL au impus introducerea pe ordinea de zi a unui nou proiect de lege cu privire la introducerea votului uninominal in doua tururi de scrutin.

Deputatul PNL a mai spus ca in timpul sedintei, Parlamentarii democrat – liberali au declarat ca cel mai bine ar fi o intoarcere la votul pe liste, "avand exact discursul celor de la PRM".

Frica de uninominal

La fel ca si Mircea Geoana, care a acuzat alianta dintre PDL si PRM ca fiind "o alianta murdara, un complot al disperarii", si Relu Ferenchiu critica aparitia acestei legaturi intre cele doua partide.

PSD-ul si PNL-ul critica dur alianta, dar din perspective diferite. Pe de o parte Geoana sustine ca "aceasta alianta murdara este menita sa amane alegerile electorale, lucru care ar fi in interesul PDL", iar pe de cealalta parte, Ferenchiu sustine ca PDL-ului ii este frica de uniniominal deoarce nu are personalitati puternice, iar astfel isi doreste o reintoarcere la votul pe liste. In acest sens, PNL a facut si un sondaj in care se arata ca aplicarea votului uninominal pentru alegerile din aceasta toamna ar duce la o scadere de 10 – 15% a procentajului obtinut de PDL.

Citeste si:

De asemenea, Ferenchiu sustine ca Parlamentarii PDL i-au avertizat ieri, in cadrul adunarii Comisiei pentru administratie din Camera Deputatilor, ca instanta ar putea aproba solicitarile PRM, care ataca hotararea de guvern privind trasarea colegiilor uninominale si solicita in justitie suspendarea procesului electoral pana la o hotareare definitiva si irevocabila a judecatorilor. Daca aceasta solicitare va fi aprobata votul uninominal va fi anulat si se va produce o reintoarcere la sistem pe liste, adica exact ceea ce isi doreste PDL.

Vrea sau nu vrea, PD-L-ul?

Ferenchiu i-a cerut liderului PDL, Emil Boc, sa isi stabileasca clar pozitia partidului sau fata de votul uninominal. Iar in cazul in care acestia se vor declara ca sunt pro – uninominal, atunci PNL-ul le cere o clara delimitare de PRM si de principiile acestora.

"Avem obligatia fata de toti romanii sa ii lasam sa voteze in aceasta toamna uninominal, daca mai tarziu vom constata ca nu e bun atunci il vom schimba", a incheiat Ferenchiu.

In replica la aceste acuzatii facute de catre Mircea Geoana si Relu Ferenchiu, secretarul general PDL, Vasile Blaga sustine ca PSD si PNL doresc o dezinformare a populatiei. Blaga sustine, totodata, ca la sfarsitul aceste saptamani PDL va aplica chiar si un proiect de sustinere a uninominalului.

"Pentru ca tot s-a vorbit astazi de votul uninominal, de cine il incurca, de cine nu-l vrea, va informez ca noi incepem vineri si sambata in toata tara campania <<Votul uninominal, pe intelesul tuturor>>. Asteptam doar sa nu fim incurcati de unii primari pentru a obtine autorizatiile necesare pentru ca actiunea sa se desfasoare absolut legal", a incheiat Blaga.