Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis sa trimita cele doua dosare ale lui Adrian Nastase inapoi la Parchet, argumentand ca probele ajunse la Parlament sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ICCJ,deci deputatii nu au suficiente informatii pentru a aprecia daca se impune urmarirea penala, relateaza NewsIn.

Astfel, deputatii cer Procurorului General sa-i informeze daca procurorii mai detin alte probe in afara de cele trimise deja, pe care deputatii nu le considera in masura sa le dea informatii suficiente, acestea fiind lovite de nulitate printr-o decizie a ICCJ. Potrivit unor surse din comisie, votul pentru retrimiterea dosarelor a fost de 16 pentru (PSD, PC, PRM si majoritatea deputatilor PNL) si cinci impotriva, ale reprezentantilor PD-L si al lui Gheorghe Gabor, PNL, care a votat altfel decat colegii sai.

Gabor a admis si public ca a votat impotriva retrimiterii dosarelor, dar a lasat de inteles ca parerea sa este ca dosarele sunt politice. "Noi avem de fapt o problema de constiinta: aceea de juristi, care ne spune ca tot ce s-a trimis demonstreaza ca s-au facut doua dosare politice, dar de fapt avem si o problema de constiinta a omului politic, care trebuie sa raspunda cerintelor populatiei care solicita in mod imperativ oamenilor politici egalitatea in fata legii si disparitia imunitatii pe care demnitarii o au", a declarat deputatul liberal, adaugand ca el a cerut urmarirea penala.

Vicepresedintele comisiei juridice, pesedistul Florin Iordache, a sustinut ca prin cele doua cereri de urmarire penala, DNA "a incercat sa introduca in eroare comisia juridica" pentru ca probele din dosare au fost declarate nule. Iordache a sustinut ca este inca un caz de a instrumenta dosarele politic si de a crea un eveniment mediatic in conditiile in care dosarele sunt lovite de nulitate printr-o decizie a ICCJ.
Comisia juridica nu poate stabili daca pe aceste dosare trebuie inceputa sau nu urmarirea penala, a mai spus Iordache. "Credem ca este fie o rea-vointa din partea procurorului, fie s-a incercat inducerea in eroare a Parlamentului si a comisiei, care este foarte grav, toate converg catre un singur lucru: DNA nu are probe, nu face decat sa disjunga dintr-un dosar in altul, sa creeze iluzia ca au probe", a adaugat el, sugerand ca numai daca DNA trimite probe noi, Parlamentul trebuie sa se pronunte pe acest cazuri. "Acestea nu sunt probe. Pe ce sa ne pronuntam? Pe niste probe nule?", a conchis el.

Deputatul PD-L Daniel Buda sustine ca formatiunea pe care o reprezinta considera ca acele elemente trimise de DNA "justifica plenului sa ceara inceperea urmaririi penale". "Noi am apreciat ca aceste documente sunt suficiente, dar din pacate doar PD-L a avut aceasta parere, nu si celelalte partide din comisia juridica", a spus el.

Conducerea Camerei Deputatilor aprobase luni cererea lui Adrian Nastase privind intrarea in posesia copiilor dupa sesizarea procurorilor referitoare la inceperea urmaririi penale in dosarele Zambaccian si Matusa Tamara.

Deputatul Adrian Nastase a cerut Biroului Permanent o copie dupa sesizarea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, joi, 31 iulie, Camerei Deputatilor, pentru declansarea urmaririi sale penale in celelalte doua dosare.

Nastase invoca faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat deja si s-a pronuntat asupra nulitatii actelor de procedura penala efectuate in faza premergatoare, intrucat au fost incalcate normele constitutionale de sesizare a instantei. In context, el sustinea ca doreste sa vada daca noua cerere a parchetului privind inceperea urmaririi penale se bazeaza pe probe noi. "In aceste conditii, imi este foarte greu sa apreciez asupra faptelor pentru care se solicita avizul de urmarire penala, daca probele care se pretind ca ar sta la baza solicitarii sunt cele care au fost administrate in etapa actelor premergatoare si daca in aceasta cauza s-au efectuat in mod direct probe sau au fost atasate probe din alte dosare, acte procedurale constatate nule de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie", se arata in solicitarea deputatului PSD Adrian Nastase.

Procurorii au cerut, pe 4 august, de la Camera Deputatilor aviz de urmarire penala pentru Adrian Nastase, in dosarul Zambaccian intors de la instanta suprema la DNA, dupa ce CCR a stabilit o procedura similara pentru cercetarea fostilor ministri cu cea pentru ministrii in functie.

De asemenea, Camera a primit, pe 31 iulie, si sesizarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie-DNA, prin care se solicita inceperea urmaririi penale pentru deputatul PSD Adrian Nastase, in dosarul Matusa Tamara.

Camera Deputatilor a respins, pe 13 august, in sesiune extraordinara o alta cerere a DNA privind inceperea urmaririi penale impotriva lui Nastase in dosarul Zambaccian. Nastase ramane, deocamdata, singurul ministru-parlamentar care beneficiaza de imunitate penala, dupa ce Senatul a decis ca procurorii pot incepe urmarirea lui Codrut Seres si a lui Paul Pacuraru, iar Miron Mitrea a demisionat din Parlament pentru a putea fi anchetat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.