Presedintele Traian Basescu a plecat, duminica, la Moscova, unde va participa, astazi, la ceremoniile de marcare a 60 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Inainte de plecare, Basescu a declarat, pe Aeroportul Henri Coanda, ca participa la ceremoniile de la Moscova in semn de respect pentru jertfa a peste doua milioane de militari sovietici care au contribuit decisiv la eliberarea Europei de sub fascism. La Moscova, seful statului roman va avea intalniri bilaterale cu presedintele Confederatiei Elvetiene, cu presedintele Republicii Populare Chineze, cu guvernatorul general al Canadei si cu premierul Indiei.