Chestiunea anticipatelor a fost definitiv clasata, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu punandu-se de acord asupra faptului ca organizarea unor alegeri inainte de termen nu este posibila in principal din cauza constrangerilor legate de calendarul european de integrare. Primul-ministru a declarat, intr-o emisiune televizata, ca ar fi acceptat fara retineri alegeri anticipate daca Romania nu ar fi fost nevoita sa raspunda cerintelor stricte impuse de UE in procesul de aderare. "Daca nu am fi avut aceste constrangeri de parcurs si raportul de monitorizare din toamna al Comisiei Europene, nu as fi stat deloc pe ganduri", a spus Tariceanu.
Premierul a dat asigurari ca si seful statului a ajuns la aceeasi concluzie pe baza "unor analize". "Traian Basescu nu este omul care sa se plieze, el are o personalitate, si eu am personalitatea mea, dar exista anumite analize si amandoi avem acelasi punct de vedere", a explicat seful guvernului. Cu toate acestea, primul-ministru a tinut sa sublinieze ca o serie de argumente politice, cum ar fi necesitatea asigurarii unei majoritati parlamentare a coalitiei, in special la nivelul Senatului, sustin in continuare ideea ca alegerile anticipate "ar fi utile".
Pe de alta parte, potrivit lui Tariceanu, nici problema remanierii cabinetului nu mai este una de actualitate, din aceleasi considerente de integrare. Premierul a aratat ca restructurarea guvernamentala va fi amanata, pentru a nu afecta modul de functionare a institutiilor si, implicit, procesul de adera- re la Uniunea Europeana.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu: Nu mai am ce să-i transmit și nicio ofertă pentru Cristian Popescu...
Sursa: wall-street.ro