"Prefectii au responsabilitatea importanta sa impinga lucrurile, sa respecte calendarul, astfel incat la 1 decembrie locuintele sa fie gata la rosu, iar cetatenii sa se poata muta si sa poata trece astfel peste iarna", a declarat prim-ministrul la inceputul sedintei de astazi a Executivului.

Tariceanu a spus ca exista diferente intre localitati in ceea ce priveste operativitatea cu care au inceput lucrarile de reconstructie, in conditiile in care materialele de constructie oferite de Guvern asigurau necesarul pentru demararea lucrarilor.

Seful Executivului a solicitat secretarilor de stat desemnati sa coordoneze actiunile din zonele afectate de inundatii sa stabileasca, impreuna cu autoritatile locale, un calendar de realizare a lucrarilor. "Le recomand secretarilor de stat sa ia treaba in serios. Cer secretarilor de stat sa mearga pe teren, sa stabileasca un calendar al lucrarilor, astfel incat acestea sa se finalizeze pana la 1 decembrie", a declarat premierul.

Citeste si:

Tariceanu i-a solicitat ministrului Internelor, Cristian David, sa convoace in fiecare saptamana o reuniune cu secretarii de stat, pentru a analiza stadiul concret al lucrarilor de reconstructie in fiecare din localitatile afectate.

Premierul Tariceanu le-a cerut ieri guvernantilor responsabili cu refacerea caselor afectate de inundatii, sa termine reconstructia locuintelor pana la 1 decembrie, iar in caz contrar sa-si depuna demisia. "Noi am stabilit politic o data, care este 1 decembrie, si nu vreau sa aud niciun comentariu. Daca spuneti ca nu se poate, demisionati si va vedeti de treaba. Nu se poate... la 1 decembrie nu pot! Eu va spun ca la 1 decembrie trebuie sa fie casele gata la rosu si pentru chestia asta va puneti in miscare. Daca inseamna ca stai pana la 1 decembrie acolo, stati pana la 1 decembrie acolo", le-a spus premierul celor prezenti ieri la o reuninune pe tema reconstructiei caselor afectate de inundatii, cei vizati fiind in special secretarii de stat si prefectii.

Ulterior, prefectul de Neamt, Toader Mocanu, a anuntat ca demisioneaza din functie, motivand ca decizia survine unor critici ale premierului Calin Popescu Tariceanu, care s-a aratat nemultumit de modul in care a coordonat activitatile de reconstructie in zonele inundate.