Desi presedintele Traian Basescu invoca, din cand in cand, posibilitatea declansarii alegerilor anticipate in cazul unei crize politice majore, liderii liberali se prefac ca aceasta problema nu exista si ca PSD ar fi cel care introduce in atentia opiniei publice zvonul despre anticipate, cu scopul de a demonstra ca in Romania este instabilitate politica.

Liberalilor nu le-a placut de la inceput ideea alegerilor anticipate, spusa prin viu grai de catre presedintele Traian Basescu la intervale repetate de timp. Ar fi ilogic sa le convina o astfel de solutie, din moment ce se afla la putere si au pus mana pe una dintre cele mai importante functii, cea de prim-ministru. De fiecare data cand seful statului a apelat la sperietoarea anticipatelor, pentru unii sau pentru altii dintre actorii politici, liderii PNL s-au dat dupa colt, spunand ca problema expusa nu este de actualitate si ca nu se afla pe agenda partidului.

Nu anticipate, nu remaniere

Miercuri seara, "fantoma" anticipatelor a aparut din nou din senin. De altfel, presedintele interimar al PD, Emil Boc, a declarat ca liderii Coalitiei de guvernare, reuniti la Palatul Victoria in cadrul Consiliului National de Coordonare, nu au discutat chestiunea alegerilor anticipate si nici subiectul remanierii Guvernului.

"Aceste teme nu sunt in acest moment pe agenda Coalitiei. Decizia in acest sens ramane, in ultima instanta, sa fie abordata la nivelul Presedintiei si al primului-ministru, care au intalniri saptamanale. Nu am discutat nici tema remanierii, acest lucru nu constituie o prioritate a Aliantei sau a Coalitiei", a afirmat Emil Boc. Presedintele si premierul s-au intalnit miercuri, dar nu au discutat despre anticipate.

Specialistii de la fabrica PSD de zvonuri

Ieri, purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu, a gasit cea mai facila explicatie in privinta aparitiei la bursa zvonurilor a subiectului alegerilor anticipate. "Aceasta tema este o tema de manipulare a opiniei publice, facuta de cei care au darul sa transmita pe toate canalele ca ar fi vorba de o criza politica, de instabilitate si ca astfel s-ar impune alegerile anticipate", a spus Nicolaescu. La insistentele ziaristilor, liderul liberal a precizat ca PSD s-ar afla in spatele acestei zvonistici. "Aceste zvonuri provin de la specialistii in asa ceva, de la PSD, un partid care nu s-a lamurit ca locul lui e in Opozitie", a mai afirmat Nicolaescu.

El a mentionat, totodata, ca numeroasele declaratii pe aceasta tema ale presedintelui Basescu nu au menirea de a manipula: " Nu cred ca presedintele Traian Basescu e cel care manipuleaza opinia publica in privinta alegerilor anticipate", a declarat sec Nicolaescu.
In replica, PSD considera ca deputatul Nicolaescu emite,"cu bine cunoscuta profunzime analitica", acuzatii "ridicole" atunci cand atribuie PSD rolul de manipulator al opiniei publice.

"Sugeram deputatului liberal sa isi extinda exegezele si in ceea ce priveste 'democratia>> din propriul partid, in cadrul caruia si-a obtinut functia gratie unei liste impuse discretionar de unicul candidat la sefia PNL", se spune intr-un comunicat al PSD.


Despre autor:

Sursa: Realitatearomaneasca.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.