77 de proiecte aflate pe ordinea de zi, absolut necesar sa fie votate inainte de alegerea noului Parlament. Dintre acestea, 35 au fost aprobate. Rapiditatea cu care au "trecut", dupa ce o parte dintre ele zacusera multa vreme prin sertare, a provocat reactii dure chiar din partea unor parlamentari. "Daca-i intrebi pe cei care au votat acolo, nici nu stiu ce au votat. A fost cazul mai multor proiecte, dar niciodata nu au fost de valoare atat de mare", spune Dan Radu Rusanu, presedintele Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare din Camera Deputatilor.

De asemenea, el spune ca, din cauza campaniei electorale in care era implicat, nu cunoaste continutul proiectelor de lege respective, insa acuza metoda folosita pentru aprobarea acestora. "Senatul n-a participat deloc, fiind deja in campanie electorala, iar PSD-ul si-a chemat toti deputatii din teritoriu pentru a vota", spune Rusanu.

Este vorba despre legile pentru finalizarea privatizarilor celor mai importante societati vandute in acest an. Pe de alta parte, foarte multe legi esentiale aderarii la Uniunea Europeana au ramas pe dinafara, parlamentarii neavand timp sa se ocupe de ele. Este cazul Legii falimentului, al Legii referitoare la recunoasterea si protejarea denumirilor de origine pentru vinuri si bauturi spirtoase sau al Legii privind regimul sanctiunilor aplicate de Uniunea Europeana si asa mai departe.

Parlamentarilor nu li se va retine din salariu contravaloarea acestor scapari, pentru ca mandatul lor nu este bine definit. In plus, asa cum explica Nicolae Idu, presedintele Institutului European din Romania, incheierea negocierilor cu UE nu depinde in intregime de adoptarea unor legi. "Daca exista semnale ca nu sunt dificultati in aprobarea acestor legi, negocierile se pot incheia si fara ele", spune Idu.

In acelasi timp, Delegatia Comisiei Europene din Romania transmite ca, oricum, "un cadru legislativ 100% armonizat nu ajuta, daca structurile necesare aplicarii lui sunt slab dezvoltate". Un minim de efort era totusi necesar. Potrivit unui raport efectuat chiar de catre Departamentul pentru Activitati Parlamentare al Camerei Deputatilor, pana la 15 noiembrie, din 59 de "legi ale integrarii", cate ar fi trebuit adoptate, 40 nu erau promulgate sau in procedura de promulgare. Nici nu stim ce este mai rau: sa nu fie votate deloc sau sa fie votate prost?

Una din sedintele recente s-a incheiat inaintea votului final, din lipsa intrunirii cvorumului. In alte sedinte s-a votat chiar si fara cvorum. "Mai mult de 50% din legile adoptate pana in prezent de Parlament sunt ilegale, pentru ca la aprobarea lor nu era intrunit cvorumul. Imi pare rau, dar acest lucru nu poate fi calificat decat drept furt, in orice limba am vorbi", declara Renate Weber, presedintele Fundatiei pentru o societate deschisa. Din pacate, foarte multe legi au fost finalizate intr-o forma care nemultumeste societatea civila si mediul de afaceri. De multe ori, textul final al actului normativ era de nerecunoscut chiar si pentru initiatorul acestuia.

Ne integram si fara legile integrarii?
Mai mult de jumatate din legile importante pentru procesul de integrare nu au fost inca adoptate
Finalizarea, macar de forma, a legislatiei necesare armonizarii cu cerintele UE nu si-a respectat termenele. Multe alte acte normative "de bun-simt" pentru incheierea negocierilor au diferite probleme.
LEGEA SALARIZaRII FUNCTIONARILOR

Desi a beneficiat de fonduri comunitare, proiectul s-a pierdut in valtoarea discutiilor.
Efecte: cozile la ghisee si dezinteresul functionarilor publici pot fi consecintele unei slabe salarizari.Un studiu realizat de Institutul de Politici Publice arata ca majoritatea functionarilor publici considera salarizarea problema numarul unu a reformei in administratie. In plus, standardele de armonizare cu UE indica si ele importanta adoptarii acestei legi.

LEGEA FALIMENTULUI
Iesirea de pe piata este reglementata, in prezent, de o ordonanta de urgenta, care modifica prevederile Legii nr. 64 privind falimentul. Ordonanta nu a trecut de Parlament.
Efecte: iesirea de pe piata este greoaie, prevederile legale nu sunt armonizate cu reglementarile europene, iar discutiile privind capitolul Concurenta risca sa fie ingreunate. Pe diferite canale, reprezentantii Uniunii Europene, au avertizat autoritatile de la Bucuresti ca termenele stabilite pentru iesirea de pe piata sunt prea mari si trebuie urgentata crearea de instante specializate. Din cateva mii de dosare depuse, instantele au judecat doar cateva sute. La Parlament, ordonanta ar fi trebuit sa primeasca dispozitii noi, in acord cu ceea ce spun normele UE.

LEGEA INSTANTELOR SI PARCHETELOR MILITARE
Proiectul legii nu a trecut de Parlament, figurand ca fiind in dezbatere la comisii.
Efecte: reforma justitiei este incompleta, proiectul noii legi fiind de natura sa asigure reformarea justitiei militare. Proiectul prevede, in principal, desfiintarea parchetelor militare, care functioneaza in localitati unde nu exista astfel de instante. Mai trebuie adaugat si faptul ca proiectul este contestat, pentru ca mentine principiul dublei subordonari catre Ministerul Justitiei si Ministerul Apararii, ceea ce afecteaza independenta magistratilor militari.

Citeste si:

LEGEA PRIVIND STATUTUL MAGISTRATILOR
Proiectul a fost adoptat la presiunea forurilor europene si a fost insuficient analizat.
Efecte: exista riscul ca politicul sa interactioneze cu puterea judecatoreasca. "Constitutia revizuita instituie posibilitatea angajarii raspunderii materiale a judecatorilor pentru erori judiciare, ceea ce este de natura sa creasca vulnerabilitatea judecatorilor in raport cu politicul", spune analistul Valerian Stan.

"PACHETUL ANTICORUPTIE"

Un set de sase legi care reglementeaza functionarea institutiilor publice si controlul averilor demnitarilor. Cele mai importante doua acte normative nu au fost inca adoptate, iar unele dintre cele adoptate sunt contestate de societatea civila.
Efecte: plasarea Romaniei pe ultimele locuri la indicele coruptiei, pierderea credibilitatii institutiilor decizionale, imagine deficitara pe plan extern. "Modificarea celei mai importante legi, Legea nr. 161, n-a trecut de Comisa juridica. Propunerea cea mai importanta se refera la infiintarea unei institutii speciale care sa controleze averile demnitarilor", spune Victor Alistar, Transparency International Romania.

Apoi, o mare pierdere este faptul ca nu s-a infiintat Consilul National de Integritate, "care reprezinta, practic, infrastructura pentru aplicarea "pachetului anticoruptie", adauga Alistar. Totodata, Renate Weber, presedintele Fundatiei pentru o societate deschisa, contesta si modul in care au fost adoptate reglementarile referitoare la avertizori. "Dupa mine, este o pacaleala a ceea ce inseamna cooperare intre guvern si societatea civila. Legea nu-i protejeaza decat pe avertizorii care nu lucreaza in institutuiile publice", spune ea.

Pierderi importante pentru mediul privat
Multe legi importante nu au fost adoptate la timp sau au "trecut" intr-o forma contestata intens
Nici un domeniu nu a scapat fara sa se confrunte cu probleme in "disputa" cu Legislativul. Miza neadoptarii sau adoptarii deficitare a unor acte normative este de milioane de euro.

LEGEA MICROFINANTaRII
Reglementeaza statutul si functionarea institutiilor de microcreditare. Nu a trecut inca de Guvern.
Efecte: daca se adopta pana la sfarsitul anului, 20.000 de intreprinzatori ar fi putut sa-si deduca din impozitul pe profit, integral, dobanda la credite. Suma totala ce nu se mai intoarce la acestia se ridica la circa opt milioane de dolari. Micii intreprinzatori care au solicitat credite anul acesta au pierdut posibilitatea sa-si deduca din impozit, in medie, 400 de dolari, in anul 2004.

LEGEA TINERETULUI
Stabileste diferite facilitati pentru tineri si conditiile de finantare ale organizatiilor de tineret. Adoptata numai de Camera Deputatilor.
Efecte: nefinalizarea in 2004 cauzeaza pierderea, pe anul 2005, a procentajului de 0,2% din PIB, cat s-a obtinut pentru proiectele organizatiilor de tineret. Suma este de 20 de ori mai mare decat in prezent. "Mai exista si alte prevederi importante care ne-ar fi putut ajuta anul viitor", spune Iulian Dascalu, presedintele Consiliului Tineretului din Romania, initiatorul principal al legii.

PRIVATIZaRILE
Adoptate in ultima sedinta a Camerei Deputatilor: proiectele de lege pentru privatizarea societatilor Petrom SA, Distrigaz-Nord SA, Distrigaz-Sud SA, Electrica Dobrogea SA, Electrica Banat SA, Terpo SA Iasi, Roman SA.
Efecte: probleme care vor aparea din cauza "procedurii de votare neregulamentare". Dan Radu Rusanu, presedintele Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare din Camera spune ca "este inadmisibil faptul ca in 35 de minute s-au votat proiecte de privatizare de doua miliarde de euro. S-au dezbatut, practic, "pe picior".

LEGEA PARTIDELOR POLITICE + LEGEA ELECTORALA
Prima reglementeaza infiintarea si statutul partidelor politice, a doua, procedurile electorale. Adoptate, cu obiectii din partea societatii civile.
Efecte: 1. limitarea posibilitatii de infiintare a unor partide; 2. subordonarea politica si financiara a "autoritatii electorale". "Numarul de minimum 25.000 de membri fondatori este enorm pentru a infiinta un partid. Practic, cetatenii nu se mai pot asocia, daca doresc", spune Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei pro-Democratia. De asemenea, acesta considera ca "autoritatea electorala" infiintata prin lege nu este firsc sa depinda de Guvern".

LEGEA LEASINGULUI
Desi asteptata de piata, Legea leasingului nu a ajuns la Parlament.
Efecte: bunurile continua sa nu fie protejate in caz de faliment. Noua lege ar aduce si modificari favorabile - a se vedea protectia in caz de faliment, dar si modificari defavorabile, atat pentru societatile de leasing, cat si pentru utilizatori. Una dintre masurile din proiectul de Lege care a provocat multe controverse e cea referitoare la majorarea accizei.