Asa cum si-au obisnuit fanii, gemenele de la Cheeky Girls - Gabriela si Monica - au pregatit un nou single special pentru Craciun. Daca anul trecut single-ul "Have A Cheeky Christmas" a ajuns pana pe pozitia a zecea in topurile din Marea Britanie, piesa din acest an: "Boys and Girls", un cover al piesei cantate in anii ´80 de Sabrina, risca sa nu apara deloc pe piata. Motivul? Conform ziaristilor de la "The Sun", surse din echipa care a lucrat alaturi de romance la aceasta piesa sustin ca nu si-au primit banii pentru acest proiect. Astfel, asa cum declara producatorul Barry Upton, exista mari sanse ca aparitia single-ului, programata pentru 13 decembrie, sa fie oprita cu ajutorul avocatilor. Victoria Newton, semnatara segmentului "Bizzare" din "The Sun", prezinta aceasta stire ca pe o victorie: "Aleluia! S-ar putea sa nu fim nevoiti sa le ascultam pe Cheeky Girls de Craciun!", adaugand ca cele doua romance, impresariate in acest moment de mama lor, si-au oferit serviciile pentru proiectul Band Aid, insa s-au izbit de un refuz categoric.