Necunoscut publicului larg, Catalin Plapcianu a dobandit intr-o singura noapte notorietate cat pentru o viata intreaga, dupa ce a accidentat cu bolidul sau de 200.000 de euro, un Lamborghini Murcielago, doua tinere care se deplasau regulamentar intr-un Fiat, ranindu-le serios pe amandoua. In varsta de 23 de ani, tanarul este, se pare, ahtiat dupa publicitate, insa "reclama" obtinuta in urma accidentului nu era chiar ce visa. Potrivit informatiilor noastre, individul planuia sa intre in atentia publicului prin intermediul unei vedete, motiv pentru care a pus ochii pe Simona Sensual. Prieten cu Fizz, recent "pensionat" dupa o scurta cariera in muzica, Catalin a reusit sa afle numarul blondei si sa o sune invitand-o insistent in oras. Pentru a fi convingator, acesta i-a trimis Simonei si buchete de trandafiri. In ciuda faptului ca poseda un Lamborghini si, asa cum se lauda pe contul sau de hi5, asteapta nerabdator si un Bugatti, Catalin nu a reusit totusi sa o impresioneze pe blonda care i-a refuzat avansurile. Surse neoficiale ne-au precizat ca, in seara in care s-a petrecut accidentul, "aspirantul" la gloria urbana a cluburilor o rugase pe vedeta sa iasa cu el, dar aceasta nu a acceptat.