Campionul mondial la box, categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a sustinut astazi examenul de licenta dupa absolvirea Facultatii de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati. Pugilistul, a carui lucrare a tratat dezvoltarea rezistentei in box a juniorilor, a obtinut nota maxima din partea comisiei de examinare.

"Ma asteptam sa fie mai greu, dar chiar a fost bine. A fost o lucrare in box, lucrul la care ma pricep cel mai bine de altfel, si n-a fost niciun fel de probleme. Am raspuns la toate intrebarile, comisia a fost foarte satisfacuta si mi-a dat nota 10. Lucrarea avea legatura cu juniorii si am vorbit despre dezvoltarea rezistentei in box la nivel de juniori. Experienta mea acumulata in peste 14 ani de box, atat in Romania, cat si in Canada, incerc sa o aduc aici in Romania, la clubul care imi poarta numele, Box Club Bute din Galati, si vreau sa o duc mai departe cu copiii care au inceput si practica deja boxul la noi in oras", a declarat Bute la iesirea din examen. El a spus ca, dupa ce va atarna manusile in cui, este posibil sa inceapa o cariera de antrenor.

El a declarat ca isi va continua studiile tot la Universitatea "Dunarea de Jos", unde se va inscrie la masterat.

Pana atunci, insa, Bute se va intoarce la Montreal pentru a-si relua antrenamentele inaintea meciului din octombrie, cu mexicanul Librado Andrade. "In zilele urmatoare, ma voi intoarce la Montreal sa-mi reiau pregatirea pentru urmatorul meci, care deja s-a stabilit. Va fi pe 24 octombrie, la Montreal, cu challengerul obligatoriu Librado Andrade, un mexican care se antreneaza in America. Este un boxer foarte puternic, are o singura infrangere. Sunt constient ca va fi un meci destul de greu. Este un meci foarte important pentru mine si imi doresc din tot sufletul sa raman campion, sa-mi pastrez centura", a afirmat Lucian Bute.