Nebunie mare, sambata seara in studiourile postului public de televiziune. Revenirea spectaculoasa a Andreei Marin pe sticla TVR-ului, pe vechiul spatiu orar al emisiunii “Surprize, surprize”, cat si participarea unor invitati de seama care si-au pus notorietatea la bataie pentru a strange fonduri pentru cauze nobile, a transformat locatia in care s-a desfasurat Gala UNICEF 2008, in obiectiv de gradul zero.

Andreea a avut de infruntat o concurenta acerba din partea posturilor concurente, finala Megastar si Cupa Romaniei la fotbal, insa acesta a reusit, totusi sa-si conviga colegii de breasla, vedete ale Antenei 1, Realitatii TV, Prima TV, Romantica TV sa i se alature in strangerea de fonduripentru transformarea a 25 de maternitati din Romania in “Spitale prieten al copiilor”. Cel mai important invitat al serii a fost, de departe, Presedintele Romanie, Traian Basescu care a raspuns, timp de doua ore, la telefoane din “Studioul Personalitatiilor”, anuntand in direct ca-si va dona salariul dintr-o luna cauzelor UNICEF. In timp ce Andreea Marin facea slalom intre cele doua studiouri ale TVR-ului, Cristian Topescu, ajutorul acesteia, se intretinea cu invitatii vip si, in momentul in care nu era filmat, se interesa la oamenii din sport cine a luat Cupa Roimaniei. “Va doresc sa strangeti mai mult de 600.000 euro, cat a strans Antena 1 de Paste”, a declarat Gabi Firea, care a fost nevoita, din cauza unei urgente, sa plece, fara colegele cu care a venit, Mihaela Tatu si Simona Patruleasa. Campania de strangere de fonduri lansata prin teledonul din 10 mai va dura pana in data de 10 iunie 2008. ën aceasta perioada, se pot face donatii prin SMS, la numarul unic 848 si telefonic la numerele 0900900162 si 0900900160.

Teo a decalat petrecerea fetitei sale
Ca sa participe la teledon, Teo Trandafir a decalat petrecerea de ziua Maiei, insa a recunoscut ca a meritat. Ca de obicei, Camelia Sucu si Liza Panait nu s-au multumit doar sa participe la Gala si au anuntat ca va face o donatie personala pentru UNICEF. “Am reusit sa strang ceva banuti. Am stat peste doua ore, dar ma simt implinita ca am putut sa ajut”, a declarat Ana Maria Prodan. Soprana Angela Gheorghiu s-a abtinut cu greu sa nu sara in sus de bucurie, in direct, cand a primit o donatie de 500 de euro. “Au fost si de 500, dar am avut si de 1000. Ideea de a apela la personalitati pentru acesta campanie este extraordinara. Lucrurile o sa inceapa sa mearga si in Romania, daca ne dam silinta”, a declarat acesta. Horia Brenciu si Doru Octavian Dumitru au reusit sa-si inveseleasca colegii in scurtele pauze dintre teledoane prin glumele fine pe care le puteau auzi si jurnalistii, in timp ce Nana Mouskouri se intretinea cu Damian Draghici, singurul roman care se poate lauda cu un premiu Grammy.