Au inceput pregatirile pentru cel mai important eveniment de moda al anului: Bucharest Fashion Week. Pe principiul “primavara nu-i ca toamna”, organizatorii au introdus, din 2007, doua editii ale evenimentului: prima e programata cand da coltul ierbii, si cea de-a doua – cand cade frunza. Asta fiindca tot veni vorba de transparenta. Adica de “materie prima” din voal si dantela sparta. Astfel, prima editie din 2008 a festivalului va avea loc in Mounichion, cum spun grecii. Am spus cand, sa mai zicem unde si cum: La Rin Grand Hotel, cu multe manechine si foarte multi invitati.

Ziua de 20 aprilie 2008 va fi dedicata exclusiv brandurilor pentru copii. Asociatia Nationala a Agentiilor de Modeling (ANAM) si Asociatia Designerilor din Romania (ADR), vor organiza, in data amintita (chiar de Florii) un moment special de caritate.