Tatal Loredanei Groza isi va face in curand debutul ca scriitor. Inspirat de nepoata sa Elena, fiica Loredanei, Vasile Groza a scris 16 povesti pentru copii, reunite intr-un volum intitulat "In lumea printesei Blu", ce va fi lansata la 1 iunie. O data cu acest eveniment va fi lansat si CD-ul pe care Loredana urmeaza sa-l inregistreze, versurile melodiilor fiind inspirate din cele 16 povesti ale cartii. (Interpreta nu este la prima tentativa de acest gen, ea mai avand antecedente pe albumul "Cutiuta muzicala", proiect initiat de Liliana Stefan.) Si pentru ca micuta Elena isi mai doreste o surioara, Loredana se gandeste serios sa devina din nou mamica, mai ales ca, pentru ea, "ceea ce-si doreste copilul e lege. Nu exclud ideea de a mai avea un copil. Cand va veni vremea o sa mai fac unul", ne-a declarat interpreta.