Gala Pantene Beauty Awards - Oscarurile Industriei de frumusete din Romania - a fost fara doar si poate cel mai important eveniment cu sclipici al saptamanii, la care toata suflarea mondena a Bucurestiului si-a dorit sa fie prezenta, joi seara. Prevazuta cu tot dichisul care se cere intr-o asemenea ocazie - covor rosu, reflectoare orbitoare, inflatie de jurnalisti, de camere de luat vederi si de dudui frumoase pe post de gazde - gala a adus la Teatrul National toate vedetele momentului, elita industriei de frumusete si celebritatii din lumea modei si a showbiz-ului "La creme de la creme" dupa cum frantuzit ne-a anuntat si Mihaela Radulescu, amfitrioana serii care a vorbit la fel de mult cum o face de obicei, dar, intamplator, joi seara, acest lucru a prins bine pentru ca publicul mai cadea din cand in cand in letargie si uita sa mai aplaude...

La cele 12 categorii au existat cate trei nominalizati si, fireste, ca in toate situatiile in care exista un juriu, deciziile acestuia au fost si contestate, si comentate, si bombanite pe infundat, si aplaudate. Loredana a castigat premiul pentru "Stil de coafura pentru anul 2004", Andi Moisescu a iesit invingator la sectiunea "Stil Masculin de vedeta", Mirela Vescan - la cea pentru "Excelenta in machiaj", iar Gabriel Hennessey - la cea de "Excelenta in fotografie". Optiunea juriului la sectiunea "Premiu pentru Stil de Notorietate Internationala" i-a contrariat pe multi dintre cei prezenti in sala Teatrului National, iar anuntarea premiului a fost "acompaniata" de un oftat lung. Si profund dezaprobator.

La grea incercare trebuie ca a fost pus juriul atunci cand a ales intre manechinul Diana Dondoe, care a si castigat, si marea actrita Maia Morgenstern! Singurii premianti nebombaniti de public si aplaudati din suflet au fost Marie Rose Mociornita, care a castigat premiul pentru "Frumusetea spiritului", Andreea Raicu apreciata la sectiunea "Stil Feminin de vedeta" si familia Andreea Esca-Alexandre Eram premianta la categoria "Stil de cuplu".

Daca despre Andreea se stia ca este o vedeta atipica, fara fite de doi lei si fara "masca" pentru ocazii festive, Alexandre a cucerit asistenta printr-o naturalete dezarmanta... In rest, am asistat amuzati sau dezgustati, dupa caz, la aceleasi amabilitati fortate de imprejurari mondene, cand toata lumea este numai suras, sclipici, dragalasenii, pupaturi si altele asemenea... Sa va mai povestim ce frumos a prezentat-o Mihaela Radulescu pe Daniela Nane si ce zambete de Hollywood au schimbat ele doua in fata microfonului, ca sa risipeasca spaimele celor care au citit prin ziare ca s-au paruit nitel la o filmare? Sau cat de senina a privit-o Ileana Popescu, fosta Pescariu, pe Mihaela, desi in lumea mondena a devenit proverbiala "iubirea" care le leaga?! A fost si a patra editie a Oscarurilor industriei de frumusete din Romania...


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.