Contestat deseori pentru traiul de huzur pe care il afiseaza cu nonsalanta, Claudiu Patrascu s-a obisnuit cu apelativul “baiat de bani gata” si nu se mai oboseste sa dea replici carcotasilor. A avut afaceri cu restaurante si cluburi, insa cel mai bine se simte in domeniul auto, iar firma sa de tuning ii asigura si un confort financiar de invidiat. “Am deschis afacerea MBM Tuning in 2005, iar de atunci si pana azi au trecut pe aici peste 1.000 de masini”, ne-a declarat Claudiu, dezmintind si zvonurile care-l dadeau falit.

“Nu-mi vand masinile pentru ca am ramas fara bani, e o aberatie”, a punctat Claudiu, care vrea sa se desparta de trei “bijuterii” tunate din cap pana-n picioare: un Porsche 997 Turbo, un Mercedes S 600 Long si zgomotosul Ferrari F430 Spider. si desi la masini renunta asa de usor, Claudiu a reusit performanta sa ramana mai bine de 2 ani langa aceeasi femeie, norocoasa fiind Miss Playboy 2006, Roxana Ungureanu.