In urma cu o luna, Alice Nastase a parasit postul de redactor-sef al revistei Tabu. Ea a fost inlocuita de Catinca Roman, mai veche colaboratoare a revistei. Aceasta incearca sa schimbe continutul publicatiei, care anul trecut vindea sub 20.000 de exemplare, si si-a asumat rolul de reprezentare a acesteia.

Catinca Roman a inceput relatia cu Tabu in calitate de cititoare. In 2003, a devenit colaboratoare a revistei, ca stilist al editorialelor de moda. Cu alte cuvinte, raspundea de tendintele prezentate si de vestimentatia aleasa. Dupa ce Alice Nastase a plecat, echipa de la "Academia Catavencu", care detine si publicatia pentru femei, a hotarit sa ii propuna postul Catincai. "Au avut incredere in mine. Cred ca ma potrivesc cu postul de redactor-sef la o revista glossy, tocmai pentru ca in viata nu am avut un parcurs tocmai clasic, din punct de vedere al normelor sociale", spune ea.

Proaspat venita la conducerea Tabu, fiica lui Petre Roman isi doreste sa schimbe, prin propria prezenta si experienta, imaginea revistei. "Pina acum Tabu a avut o problema mare. A dus lipsa de ceea ce cred eu ca e cel mai important. De reprezentare si de stil. Un produs glossy trebuie sa aiba in centru o figura care sa aiba efect, in primul rind, in partea de marketing", continua ea si recunoaste, implicit, ca publicatia nu a mers foarte bine in ultimul timp. Cifrele de audienta o dovedesc. Pentru anul 2004, la 30.000 de exemplare tiparite, revista a avut o vinzare care a oscilat in jurul a 50% din tiraj (luna cea mai slaba: noiembrie, cu 15.000 de exemplare vindute), situind Tabu pe locul al patrulea (dupa "Unica", "Avantaje" si "Cosmopolitan"), pe piata de glossies, a revistelor cu coperta si pagini lucioase.

Separarea marketingului de editorial

Citeste si:

Venirea Catincai Roman va asigura si o separare necesara in lumea acestui gen de reviste. Redactorul-sef va fi imaginea publicatiei si nu neaparat cea care o face. "In maximum o luna va exista cineva care sa ma secundeze. Voi fi imaginea revistei, dar si imaginea mea va creste o data cu ea", spune Catinca.
Ea crede ca Tabu a dus lipsa de stil pentru ca nu s-a pozitionat suficient de bine pe piata. "La inceput a lasat impresia ca este o revista feminista si trebuie sa scapam de eticheta asta." Alice Nastase, fost redactor-sef, comenteaza: "Daca tinem seama de faptul ca Tabu apare in cadrul grupului exclusiv masculin "Academia Catavencu", ca revista are un publisher barbat care, pina nu de mult, isi etala misoginismul, vom intelege de ce idealurile feminitatii din Tabu apareau uneori confuz si mereu filtrate prin ochiul unui barbat".
"E o diferenta intre a fi revista feminista si a fi revista pentru femei puternice", subliniaza in schimb Catinca, precizind totusi ca nu va dori mari schimbari in continutul editorial, ci numai citeva la nivel grafic, un exemplu fiind raportul text-imagine. La asta se vor adauga modificari organizatorice pe care le denumeste "maruntisuri organizatorice care fac ca intregul sa functioneze".

Trei puncte G de la Alice Nastase

Glossy, glamourous, gorgeous sint cele trei cuvinte pe care le foloseste Alice Nastase pentru a descrie noua revista cu care se pregateste sa iasa pe piata. Aceasta a adus cu ea, la trustul Intact, o parte din prima echipa Tabu, adica Aurora Liiceanu, Simona Catrina, Ionut Banuta, Alexandra Rotarescu si Mihaela Radulescu. Cu un tiraj de inceput situat la 30.000 de exemplare, noua publicatie se va adresa femeilor active, moderne, educate, capabile sa discute orice subiect fara vreo problema. Abordarea va fi una tip "Totul despre sex". Alice Nastase crede ca produsul are sanse pentru ca face parte dintr-un trust puternic, dar si pentru ca acesta este condus de o femeie, Camelia Voiculescu.