"Marele castig din aceasta poveste este ca voi reveni in luna iunie la Iasi, oras pe care-l iubesc" - a declarat laureatul, aflat la Viena

Anul acesta, la a doua editie a Premiului national de proza acordat de "Ziarul de Iasi", juriul, prezidat de criticul Alexandru Calinescu, a selectat 20 de aparitii editoriale din 2004. Dintre ele, in ultima faza au ramas cinci: "De ce iubim femeile", de Mircea Cartarescu, Editura Humanitas; "Pupa Russa", de Gheorghe Craciun, Humanitas; "Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme sau Invizibilul, descriere amanuntita", de Gabriel Chifu, Editura Polirom; "Raiul gainilor", de Dan Lungu, Editura Polirom si "Misterele Castelului Solitude sau despre singuratate la vreme de iarna", de Daniel Vighi, Polirom.

Juriul a hotarat, in unanimitate, ca volumul "De ce iubim femeile" al lui Mircea Cartarescu este cea mai buna carte de proza publicata in 2004. Volumul lui Mircea Cartarescu, aparut la Humanitas, a precizat Alexandru Calinescu, "se detaseaza net prin originalitate si forta epica". Ceremonia decernarii premiului, in valoare de 50 milioane de lei, va avea loc la Iasi, in luna iunie.

Mircea Cartarescu, aflat in aceasta perioada cu o bursa la Viena, a declarat: "Nu pot fi decat foarte recunoscator "Ziarului de Iasi", juriului care decerneaza premiul si, in general, stralucitei lumi literare iesene ca, intr-un an dominat, in proza, de lupii tineri de la "Polirom" si de aiurea, a gasit timp sa rasfoiasca si carticica mea de povestiri. Nu am infumurarea sa-mi inchipui ca, premiata sau nepremiata, cartea mea a fost cea mai buna dintre cele publicate anul trecut. Mai curand a fost, cum se intampla adesea la concursurile "de miss": nu cea mai epatanta, cea mai sexy, cea mai perfecta fizic dintre concurente castiga, ci una peste care aluneca privirile, dar care nu are defecte evidente, ce ar putea fi sever depunctate. Ea aduna puncte de ici, de colo, la toate categoriile, si te trezesti deodata ca apare pe podium, desi nimeni n-a stiut macar pana atunci ca fusese si ea in concurs. In orice caz, marele castig din toata aceasta poveste este ca voi reveni in luna iunie in Iasi, oras pe care-l iubesc, plin de vechi si dragi prieteni".


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.