Aproape doua saptamini n-am mai deschis televizorul, din motive de vacanta. Si cind, intr-un final, l-am deschis, peste ce am dat?

De exemplu, peste o superinvestigatie a lui Luis Lazarus de la OTV, intitulata „Bomba in cazul avocatei disparute“. Boon. Si acum sa va spicuiesc cite ceva din discursul lui Lazarus, care, la ora la care eu am redevenit telespectator, tocmai se ocupa cu cercetarea in amanunt a apartamentului de sub cel in care disparuse avocata: „Acesta este dormitorul care da spre baie. Dar - surpriza pentru dumneavoastra! - acest dormitor nu are cum sa dea in baie, pentru simplul motiv ca nu are o usa care sa dea spre baie“. Sau: „Aceasta este baia. Desi v-ati fi asteptat sa fie mai mare, nu este mare. Este lunga si ingusta“. Sau: „Unii zic ca perdeaua de la dus a fost inlocuita, altii - surse inalte din politie, mai exact - zic ca perdeaua ar fi disparut cu totul. Cred ca adevarul este undeva la mijloc“. Aceasta din urma prostie a lui Lazarus mi-a placut cel mai mult. Si sint perfect de acord cu el ca adevarul e undeva la mijloc. In sensul ca perdeaua a fost inlocuita cu una invizibila, de aici impresia ca ar fi disparut de tot.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.