Omar Sharif a fost invitat la Festivalul de Film International, TIFF

"Moartea domnului Lazarescu", cel mai recent film semnat de regizorul Cristi Puiu, va fi prezentat la Cluj, in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), ce va fi organizat la sfarsitul lunii mai. Filmul o va aduce in prim-plan pe frumoasa Monica Barladeanu, inca vedeta postului B1 TV, care a jucat in primul rol principal dintr-un lung metraj. Monica interpreteaza cu brio, potrivit regizorului, personajul Mariana, o sora medicala. Editia de anul acesta a Tiff-ului se va desfasura intre 27 mai si 5 iunie si aduce filme in premiera absoluta in Romania si mai multi oaspeti din tara si strainatate, printre cei invitati aflandu-se actorul Omar Sharif si regizorul suedez Lukas Moodyson, potrivit unui comunicat, organizatorii asteapta confirmarea prezentei lor. Omar Sharif, astazi de 73 de ani, a ramas in memoria cinefilului cu rolurile magistrale din "Doctor Zhivago", "Lawrence of Arabia" sau "Noaptea generalilor".

Pentru filmul romanesc sunt rezervate doar trei zile, iar o seara speciala va fi dedicata recentului hit al festivalului de la Berlin, "Lost and Found", format din sase scurt-metraje ale unor regizori din zona central si est-europeana, inclusiv Cristian Mungiu, a carui contributie se intituleaza "Curcanii nu zboara". Un titlu important al celei de-a patra editii este filmul coreean "Oldboy", revelatia juriului de la Cannes 2004 care, in frunte cu regizorul Quentin Tarantino, i-a acordat Marele Premiu al Juriului. La Sectiunea Umbre figureaza "The Machinist", un thriller de exceptie pentru care interpretul principal, Christian Bale, a slabit 30 kg, si "The Ring Two", continuarea horror-ului din 2002, cu Naomi Watts. Din juriu vor face parte producatorul britanic Keith Griffiths, actrita germana de origine romana Alexandra Maria Lara si directorul Festivalului de Film de la Belgrad, Miroljub Vuckovic.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.