Printre premiile castigate de Timberlake, s-a numarat si cel pentru Cel mai bun artist al anului. Acelasi premiu, dar pentru categoria feminina, a fost castigat de catre Fergie de la Black Eyed Peas, informeaza NewsIn.

Cantareata R&B Rihanna a castigat premiul cel mare, pentru Cel mai bun videoclip al anului, dar si pentru single-ul anului ("Monster Single of the Year"), cu piesa "Umbrella".

Timberlake si Beyonce au fost nominalizati, fiecare, la cele mai multe categorii, sapte, dar Beyonce a castigat un singur premiu, pentru colaborarea cu artista columbiana Shakira la piesa "Beautiful Liar".

Citeste si:

Kanye West, nominalizat la patru categorii, a plecat fara niciun premiu. Aparitia sa pe scena selecta de la MTV,a constituit insa, un bun prilej de a o critica pe Britney Spears, care si-a facut revenirea pe scena muzicala, cu single-ul "Gimme More"."Nu a mai avut o piesa de ani", a spus West. Cantareata a fost criticata si de altii pentru ca ar fi facut playback si pentru ca s-a imbracat "ca o stripteuza".

Evenimentul organizat de MTV a avut loc pentru prima oara in Las Vegas, in speranta ca astfel sa creasca numarul de spectatori, in continua scadere in ultimii ani. Gala de anul trecut de la New York a adunat 5,8 milioane de telespectatori, fata de 8 milioane in 2005 sau 10,3 milioane de telespectatori in 2004. In schimb, premiile Grammy au adunat peste 20 de milioane de telespectatori in februarie 2007.