In prag de decembrie, lumea intreaga se pregateste de frumoasele sarbatori de iarna, cu feerie de lumini, brazi impodobiti si daruri dintre cele mai diverse. Parizienii par sa fie cu mult mai grabiti in a da startul pentru luna cadourilor, iar cel mai spectaculos eveniment in acest sens este acela al aprinderii instalatiilor de iluminat public. Aceasta onoare o are, in fiecare an, cate o celebritate din lumea filmului, modei, show-bizz-ului sau politicii din Franta. De aceasta data, cea care a facut onorurile a fost actrita italiana Monica Belucci, proaspat mamica.

Marti seara, ea a aprins luminile de Craciun pe Champs-Elysées, in prezenta Annei Hidalgo, adjuncta primarului general al Parisului, Bertrand Delanoë. Frumoasa vedeta de cinema a apasat pe un intrerupator la ora 18.00, aprinzand astfel toate cele 135.000 de becuri care decoreaza Champs-Elysées in aceasta perioada mirifica. Cu un an in urma, "maestra de ceremonii" a fost Carole Bouquet, cunoscuta actrita franceza.