'Sotii Eliade au sfirsit in mizerie'

Sotii Eliade au ajutat un tinar informatician roman, sa traiasca in America. In anii ‘80, ei l-au luat in apartamentul lor din Chicago si i-au dat in grija "tot felul de lucrusoare casnice", cumparaturile, aparatul de radio sau becurile arse. La aproximativ 20 de ani de la moartea celor doi, Stelian Plesoiu a povestit pentru EVZ viata "maestrului", asa cum a vazut-o el, fostul om de casa al familiei Eliade.

Mircea si Christinel Eliade, a doua sotie a scriitorului, au murit saraci, dupa ce au trait 30 de ani in America, intr-un apartament din Chicago, inconjurati de intelectuali de toate tipurile si de toate nationalitatile, potrivit lui Stelian Plesoiu, un roman stabilit in SUA. Acesta lucreaza la o firma de informatica si a devenit un fel de ghid pentru cei care vor sa refaca traseul lui Eliade la Chicago.
"Amindoi au sfirsit in saracie, cu toate ca ar fi putut avea ceva bani si de la sutele de "prieteni" foarte adevarati si foarte generosi", povesteste, cu ironie amara, Plesoiu.
Sotia incerca sa-l fereasca pe Eliade de vicii si oportunisti. Mircea Eliade, scriitor, filozof si istoric al religiilor, a fost profesor de istoria religiilor la Catedra ce-i poarta numele la Universitatea din Chicago, cu un salariu de 2.500 de dolari pe luna.

Cea de-a doua sotie a lui Eliade, Christinel, a incercat in permanenta sa-l protejeze de vicii si de oportunisti.
"Maestrul ducea o viata lipsita de complicatii: nu conducea masina, nu avea televizor, nu poseda cunostinte tehnice de nici un fel, nu-l interesa cine-i publica cartile sau nu", spune Plesoiu. In casa lui Eliade se gatea mereu mincare romaneasca si se citea seara "la lumina lampii". Christinel il obliga sa manince in fiecare dimineata banane si brinza, "fara nici un fel de gust", la recomandarea doctorului. Dar nu a reusit sa-l tina departe de "paharul de scotch".
"Stia maestrul sa se foloseasca de tertipuri pentru a-si bea nelipsitul pahar de scotch", isi aminteste Plesoiu. Aranja cu chelnerul sa-i puna votca in paharul de apa si reusea s-o induplece si pe sotie sa-l lase sa bea scotch.
"Maestrul nu putea sa traiasca fara pipa, aproape ca dormea cu ea in gura", spune cel care a trait atitia ani in preajma marelui Mircea Eliade. Impartea cu Christinel pachetele de Caporal, "tigari extrem de tari, pentru soldatii francezi".

"Ea le fuma cu o mare usurinta, desi doctorul ii spunea adeseori: "Christinel, lasa-te de fumat ca ai sa mori!". La care ea avea raspunsul preferat: "Doctore, daca ma las de fumat am sa mor, si nu invers!"", povesteste Plesoiu.
Ea era "sefa in casa", cea care-i punea la punct pe toti oaspetii, indiferent daca erau bucatarese, scriitorasi sau politicieni din Congresul american. "Cu cit stia ca titlul este mai mare, cu atita ii umilea mai mult, prin vorbe foarte frumoase, dar foarte taioase: "Te rog sa-mi iei punga de gunoi sa mi-o duci jos, te rog sa-mi aduci un pachet cu tigari"", isi aduce aminte acesta.

Putini romani veneau in casa lui Eliade. Plesoiu a cunoscut tot felul de oameni in casa lui Eliade. Printre ei se numara si elevul lui Brancusi, artistul japonez Noguci, care a sculptat chipul maestrului intr-o moneda expusa acum la Luvru, sau decanul Catedrei de istorie a religiilor, Joe Kitagawa, "cel mai iubit om de Eliade". Prin grija lui Kitagawa a fost tradusa in japoneza toata opera maestrului.
Putini dintre oaspetii permanenti ai casei Eliade erau romani, afirma Plesoiu.

"Romanii din Chicago stiu foarte putin despre Eliade", spune el. Cei veniti in timpul comunismului sau cei emigrati dupa revolutie "au stat departe, multi nu au stiut ca mai exista, iar cei putini care il cunosteau l-au cautat pentru interese personale sau meschine", sustine Plesoiu. Cel mai bine l-au cunoscut romanii emigrati in America dupa al doilea razboi mondial, in majoritate legionari, "foarte scoliti, nationalisti si anticomunisti pina la ultima suflare, cum a fost si Eliade".
Maestrului nu-i placea sa vorbeasca despre perioada in care a fost inchis pentru ca a simpatizat cu legionarii si n-a inteles niciodata de ce i s-a reprosat ca a impartasit ideile generatiei sale, povesteste Plesoiu.

"Daca s-ar fi intors in Romania, si-ar fi incalcat principiile". "Aceste simpatii ale filozofului Eliade sigur ca au deranjat foarte multe cercuri reactionare", declara cel care i-a fost alaturi ani buni. "In Romania mai putin, dar in general in Europa si mai ales in America", adauga el.
Eliade si-a dorit mereu sa se intoarca pentru ca "a suferit dupa tara lui", dar a refuzat toate invitatiile trimise de Ceausescu pentru ca nu-si putea trada ura fata de comunism.

"Daca s-ar fi intors in Romania, ar fi calcat principiile de o viata, el si cei din generatia lui, care au avut o puternica contributie impotriva comunismului si s-au sacrificat. Ar fi tradat si intelectualitatea plecata din tara dupa cel de-al doilea razboi mondial", sustine Plesoiu.
Eliade, chinuit de artroza. In ultimii ani de viata, maestrul a fost chinuit de artroza, nu-si mai putea folosi miinile pentru ca erau "acoperite cu cite o platosa osoasa" si nu mai putea merge drept. "Imi spunea cu mult necaz, cind il duceam la ortoped, ca ii este rusine sa intinda mina cuiva", povesteste Plesoiu.

Mircea Eliade a murit pe 22 aprilie 1986, la 79 de ani. Slujba de inmormintare a fost tinuta de un preot de culoare, arhiepiscopul de Cantebury. Scriitorul a fost incinerat, iar manuscrisele sale au ajuns in grija lui Ion Petru Culianu, dupa cum a lasat scris in testament. Culianu a fost studentul preferat al lui Eliade, singurul prieten cu care putea discuta si cel care ar fi trebuit sa-i urmeze la Catedra din Chicago, daca nu ar fi fost asasinat la doar 42 de ani. Dupa moartea lui Culianu, Universitatea din Chicago a donat Muzeului Luvru manuscrisele lui Eliade.
Christinel Eliade, parasita de toti dupa moartea maestrului. Christinel Eliade a fost parasita de toti "prietenii" maestrului dupa moartea acestuia. S-a stins din viata singura, in saracie, in 1988. "Dupa moartea maestrului, au disparut cu totii si nu o mai cauta aproape nimeni, decit cine stie, cite o persoana, sa-i ceara cite o carte cu imprumut sau cite o donatie pentru biserica", isi aminteste Plesoiu.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe