Reality-show-ul marca Mutu a declansat un adevarat razboi in audiovizualul romanesc, principalele televiziuni de la noi aflandu-se in negocieri avansate pentru a obtine drepturile de difuzare.

Conform impresarei Ana Maria Prodan, favoritele licitatiei ar fi Pro Tv si Antena 1, posturile care inregistreaza cele mai ridicate audiente la aceasta ora. Producatorul si regizorul Marius Daniel Popa se afla la aceasta ora in negocieri cu cele doua posturi, urmand ca in cursul saptamanii sa se decida castigatorul licitatiei.

Daca Antena 1 are deja adjudecat show-ul Adrianei Bahmuteanu, Pro tv nu a gazduit inca o emisiune de acest gen, mai-marii postului din Pache Protopopescu fiind foarte interesati de achizitionarea acestuia. Show-ul, pentru care Mutu va primi doua milioane de do-lari, se va difuza de cinci ori pe saptamana si va dura cate o jumatate de ora luni, marti, miercuri, joi si vineri, iar sambata o ora.

Ana Maria Prodan negociaza cu Teo

Nu doar telespectatorii romani se vor delecta cu ispravile familiei Mutu, emisiunea urmand sa fie difuzata si la televiziuni din SUA, Italia si Republica Dominicana, tara de unde provine sotia lui, Consuelo. Chiar daca nu vom vedea scene incitante din dormitorul sotilor Mutu, fotbalistul isi va comenta golurile in emisiune, atragand astfel o audienta si mai mare in randul microbistilor. in cursa pentru achizitionarea formatului va intra si Romantica, daca Teo Trandafir, directorul postului, se va lasa convinsa de impresarul Ana Maria Prodan, care duce deja tratative.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.