Vedeta, care a petrecut toata noaptea in compania lui Botezatu, s-a aflat in centrul atentiei prin decolteul care-i mai scapa din cand in cand
Devine din ce in ce mai clar ca plaiurile mioritice incep sa fie interesante pentru Ramona Badescu. Sa se datoreze asta faptului ca am intrat si noi in UE si ca, implicit, au inceput sa creasca remuneratiile in show-biz? Cert este ca actrita noastra atat de bine internationalizata in Italia, mai ales prin cariera pe care a facut-o ca prezentatoare de televiziune, dar si ca fotomodel, a decis sa fie mai prezenta in lumea mondena a tarii sale de origine. Chiar daca s-ar putea spune ca actrita se indreapta usor spre apusul carierei, tinand cont ca a trecut binisor de 30 de ani, aceasta este inca admirata din plin de catre barbati. Poate ca acesta este si motivul pentru care Ramona Badescu pare a fi acum o celibatara convinsa. Diva isi tine fanii intr-un adevarat suspans ori de cate ori se zvoneste ca vreo relatie de-a ei tinde spre casatorie.

Ultima sa aparitie de senzatie in lumea mondena a avut loc la botezul si aniversarea anului, organizate de Columbeni, unde s-a prezentat la bratul lui Catalin Botezatu. Ca prezenta, cei doi au facut un adevarat cuplu al rafinamentului si elegantei. In afara de lovitura de imagine, pe care trebuie sa recunoastem ca au dat-o, acestia nu au parut sa aiba ceva de impartit. Din comportamentul lor, nimic nu da vreun indiciu ca ar fi vorba de o idila intre ei, cu toate ca actrita se afla la cel putin a doua noapte pierduta in compania creatorului de moda.


Despre autor:

Sursa: Umbraonline.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.